Doi polițiști locali, reținuți după ce s-au filmat dând bani unui cerșetor căruia îi rupseseră mâna ca să scape de acuzații. „Aia trece, cumpărăm noi o cremă”

3 zile in urmă 22

  • Doi polițiști locali din Cluj-Napoca au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, după ce i-ar fi rupt mâna unui cerşetor, iar apoi i-au oferit 500 de lei ca să renunțe la acuzații.
  • Momentul agresiunii a fost filmat chiar de oamenii legii.

Incidentul a avut loc în luna iunie a anului trecut – polițiștii locali au bătut un cerșetor și i-au rupt mâna, apoi l-au fi abandonat în pădurea Făget, acolo unde a fost găsit de un șofer. Acesta a sunat la 112, iar victima a fost dusă la spital, iar medicii i-au acordat primul ajutor și l-au externat după câteva zile.

După incident, agenții l-au căutat pe cerșetor și i-au oferit 500 de lei pentru „a face pace”, scrie publicația Foaia Transilvana. Cei doi voiau ca omul străzii să semneze un acord prin care declara că nu va depune reclamație împotriva lor.

La finele lunii octombrie, Poliția Cluj anunța în acest caz continuă „cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și identificarea persoanelor care ar fi luat parte la starea conflictuală”. 

Luni, 22 noiembrie, cei doi agenți au fost chemați la audieri și apoi reținuți.

În prezent, cazul se află în ancheta proprie a magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, iar în cursul zilei de ieri, 22 noiembrie a.c., în baza probatoriului administrat, față de doi bărbați, funcționari publici, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, purtare abuzivă și tâlhărie”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. 

The post Doi polițiști locali, reținuți după ce s-au filmat dând bani unui cerșetor căruia îi rupseseră mâna ca să scape de acuzații. „Aia trece, cumpărăm noi o cremă” appeared first on Aleph News.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă