Doi morți și trei răniți în urma unui accident rutier produs în județul Botoșani. Mașina în care se aflau cei cinci tineri a intrat într-un cap de pod

1 lună in urmă 34

Două persoane şi-au pierdut viaţa, luni dimineaţă, în urma unui accident rutier produs în satul Miorcani din comuna Rădăuţi Prut, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.

Alte trei persoane au fost rănite, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit Dorinei Lupu, autoturismul în care se aflau cei cinci tineri, cu vârste cuprinse între 21 şi 27 ani, s-a izbit de un cap de pod.

„Trei dintre pasageri au ieşit singuri din maşină. Doi, care stăteau pe scaunele din dreapta față şi spate, au rămas încarceraţi, fiind scoşi din autoturism de către pompierii din Darabani. Din nefericire, pentru aceştia nu s-a mai putut face nimic, cadrele medicale declarând decesul”, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Poliţia urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia.

sursa foto: ISU Botoșani

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă