Doi milionari din Canada, soț și soție, au călătorit mii de kilometri ca să se vaccineze peste rând. Ce i-a dat de gol

1 lună in urmă 15

Rodney și Ekaterina Baker ar fi trebuit să mai aștepte până să fie inoculați, dar au mers în secret într-un ținut izolat de la granița cu Alaska, pentru a se vaccina. Soții milionari s-a prefăcut că sunt muncitori modești, mințind autoritățile că sunt angajații unui motel. Înșelătoria a fost descoperită, însă ei nu au fost acuzați pentru fraudarea sistemului de vaccinare, ci pentru că nu au respectat regulile de carantină, întrucât locuiesc în Vancouver, Columbia britanică, la aproape 3.500 de kilometri de Beaver Creek, și au încălcat restricțiile de deplasare și carantinare, a scris CNN.

Potrivit regulilor de vaccinare din Canada, populația din zonele izolate este fi inoculată prioritar, pe motiv că ar avea acces mai dificil la sistemul de sănătate.

Soții Baker au vrut să profite de această prevedere: au închiriat un charter pentru a ajunge într-un sat din vestul Canadei, iar acolo au pretins că fac parte din categoriile de persoane programate la vaccinare în acel moment. Cuplul milionar a mințit, transmițând că sunt angajații unui motel din localitate.

Rodney, fost director executiv la o companie de hoteluri și cazinouri, și Ekaterina Baker au ajuns în izolatul Beaver Creek, așezare de indigeni cu doar 100 de suflete, aflată la câțiva kilometri de granița cu Alaska, pe 21 ianuarie și au plecat în aceeași zi, după vaccinare.

Ei au ridicat suspiciuni cu îmbrăcămintea lor de firmă și când au întrebat personalul din centrul de vaccinare despre cursele spre aeroport. Părându-li-se suspectă prezența lor în zonă, oamenii au chemat un echipaj de poliție. Legitimați, cei doi au recunoscut rapid înșelătoria.

Ministru: „Sunt revoltat de acest comportament egoist”

Ministrul serviciilor comunitare din Yukon, John Streicker: „Sunt revoltat de acest comportament egoist și mi se pare îngrijorător faptul că oamenii aleg să pună în pericol viața unor conaționali în acest mod. Acești indivizi au apelat la înșelătorie și au încălcat măsurile antidepidemice în avantajul lor, ceea ce este complet inacceptabil în orice moment, dar mai ales în timpul unei crize de sănătate publică”.

Totuși, cei doi nu au fost acuzați pentru fraudarea sistemului de vaccinare, ci pentru că nu au respectat regulile de carantină

Bărbatul de 55 de ani și soția lui de 32 de ani riscă câte o amendă de 500 de dolari și o pedeapsă de până la șase luni de închisoare.

Foto: Captură CNN

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă