Doi copii au murit după ce au fost loviți de o mașină, pe trotuar, în București. Șoferița și pasagera, bătute de martori

2 luni in urmă 17


O șoferiță a intrat cu mașina în doi fete, care se aflau pe un trotuar, în cartierul bucureștean Andronache. În urma impactului, cele două copile au fost transportate la spital, unde medicii au pronunțat decesul. Poliția a anunțat că, după accident, „mai multe persoane ar fi exercitat violențe asupra conducătorului auto și pasagerului”.


UPDATE 18.30: A doua victimă a accidentului a decedat, anunță reprezentanții spitalului Grigore Alexandrescu, unde fata a fost transportată. „A intrat în stop cardiorespirator și nu a răspuns la manevrele de resuscitare”, au anunțat reprezentanții spitalului din Capitală.



Din primele informații, o femeie în vârstă de 56 de ani a pierdut controlul vehiculului și a intrat într-un stâlp. În urma impactului, mașina a fost proiectată în gardul unei case și a lovit doi copii care se aflau pe trotuar.


Cele două copile au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, la spitalul Floreasca și la Spitalul Grigore Alexandrescu.


Ulterior, medicii de la Spitalul Floreasca au anunțat că fetița și-a pierdut viața.


„Este vorba despre o fetiță de 7 ani”, a declarat Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al spitalului Floreasca, pentru Libertatea.


La spital au ajuns și șoferița, și pasagera, informează Brigada Rutieră. Cele două au fost luate la bătaie de martori, în urma accidentului.


Autoritățile precizează că sunt făcute cercetări și în acest caz, pe lângă cele privind accidentul, „sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe”.


Cercetările sunt efectuate de Secția 7 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.



Citeşte Articolul Întreg pe Sursă