Doi copii au fost prinși sub niște țevi metalice, în Costinești. Unul dintre ei a decedat

2 luni in urmă 1


Doi copii mici, de aproximativ 8, respectiv 11 ani, au fost prinși, duminică, sub niște țevi metalice în localitatea Costinești, din județul Constanța, informează Adevărul.


Cei doi copii se jucau, probabil, când un morman de țevi metalice a căzut peste ei.


Medicii sosiți la fața locului a găsit un copil inconștient și pe celălalt acuzând dureri lombare.


Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, copilul găsit inconștient a fost declarat mort.


„Polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Costinești au fost sesizați, duminică, 14 martie a.c., în jurul orei 17.20, prin apel 112, cu privire la faptul că doi minori ar fi răniți după ce s-ar fi accidentat în timp ce se jucau. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre 2 minori, unul de 8 ani, iar celălalt de 11 ani”, a precizat IPJ Constanța.


„Din primele informații, cei doi s-ar fi jucat pe un câmp din apropierea locuințelor, unde erau depozitate mai multe țevi, iar la un moment dat acestea s-au mișcat, minorul de 8 ani fiind prins între ele.


În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, copilul de 8 ani a decedat, în timp ce minorul de 11 ani a fost transportat la spital.


În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.


Al doilea copil a fost transportat de către SMURD B Tuzla la UPU Constanța.


La fața locului s-au deplasat o autospecială ASAS şi un echipaj SMURD de la Staţia Tuzla.


De asemenea la locul incidentului acționează un echipaj SAJ cu medic.


FOTO: ISU Dobrogea


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă