Documentul prin care Codruța Kovesi l-a scos pe Ion Iliescu din dosarul Mineriadei. Ședința secretă ținută la Curtea Supremă

2 săptămâni in urmă 19

Judecătorii de la Înalta Curte au rămas în pronunțare miercuri, 17 noiembrie, cu privire la infirmarea unei rezoluții date de Laura Codruța Kovesi în 2009, pe vremea când era procuror general, prin care îl scotea pe Ion Iliescu de sub urmărire penală în Dosarul Mineriadei.

Surse apropiate procesului – care se judecă în ședință secretă la Înalta Curte – au declarat pentru Ziare.com că, după restituirea la Parchet a celor două dosare în care era inculpat Ion Iliescu – Dosarul Mineriadei (decembrie 2020) și Dosarul Mineriadei (noiembrie 2021), fostul președinte al României nu mai putea fi urmărit penal.

Asta deoarece pe numele său au fost emise ordonanțe de scoatere de sub urmărirea penală în mandatul de procuror general al Laurei Codruța Kovesi (n.r. – fostă șefă a DNA, actual procuror șef al Parchetului European).

Din acest motiv – spun sursele citate – ca urmare a restituirii Dosarului Revoluției, șefa Secției de Urmărire penală și Criminalistică (SUPC) din PICCJ, procuror-șef Adriana Denisa Cristodor, a infirmat ordonanțele semnate în mandatul Laurei Codruța Kovesi și a formulat o cerere de redeshidere a urmăririi penale pe numele lui Ion Iliescu pe rolul Înaltei Curți.

Judecătorul Mircea Mugurel Șelea de la Înalta Curte a rămas în pronunțare miercuri, cu privire la cererea de redeschidere a urmăririi penale pentru infracțiuni contra umanității reținută în sarcina lui Ion Iliescu, faptă care nu se prescrie.

Din datele publice ale dosarului rezultă că solicitarea SUPC a venit la 24 de ore după ce ICCJ a decis restituirea la Parchet a Dosarului Revoluției, adică pe 11 noiembrie.

Parchetul îl ține „în corzi” pe Ion Iliescu

Așa se explică de ce Parchetul General a precizat pe data de 10 noeimbrie, fără prea multe detalii, că nu găsește motive de nelegalitate cu privire la inculpații din Dosarul Revoluției, printre care se numără și Ion Iliescu. Tot procurorii spuneau că vor analiza „cu celeritate probele rămase” și vor reface rechizitoriul.

„Încheierea din data de 10.11.2021, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația PÎCCJ și a hotărât restituirea dosarului către Secția parchetelor militare pentru refacerea rechizitoriului, a avut în vedere unele aspecte considerate neregularități ale rechizitoriului, precum și înlăturarea unor probe (înscrisuri). Urmărirea penală în ansamblul său, sub aspectul actelor de inculpare (punerea în mișcare a acțiunii penale), nu s-a reținut să fie afectată de motive de nelegalitate. Procurorii vor examina motivarea încheierii, precum și probele rămase câștigate cauzei, cu celeritate, pentru a stabili măsurile necesare în vederea soluționării dosarului și refacerii rechizitoriului.

Obiectivele dezvoltate în încheierea motivată vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei, după înlăturarea înscrisurilor reținute de ÎCCJ că nu pot fi folosite în cadrul procedurii. În intervalul de timp de la emiterea rechizitoriului (aprilie 2019) și până în prezent, conducerea PÎCCJ și a Secției parchetelor militare au continuat studiul jurisprudenței internaționale actualizate în materia infracțiunilor considerate crime împotriva umanității, pentru a adapta redactarea actelor procedurale în această materie la specificul evenimentelor istorice investigate și pentru a răspunde excepțiilor analizate de către ÎCCJ în hotărârile sale”, se arată în comunicatul PG din 10 noiembrie.

Cum l-a scăpat Kovesi pe Iliescu de două mega-dosare

Laura Codruța Kovesi a semnat, pe vremea când era procuror general al României, două rezoluții de scoatere de sub urmărirea penală a lui Ion Iliescu:

  • Rezoluția nr. 5147/C/2007 (prin care Kovesi infirma soluția de începere a urmăririi penale în dosarul 1122/P/2007 – mai exact, Dosarul Mineriadei)
  • Rezoluția nr. 406/C/1147/II/2/2009 (prin Kovesi infirma soluția de începere a urmăririi penale dată de procurorul de caz, Dan Voinea, în cauza penală 97/P/1990 Dosarul Revoluției)

.

Pe data de 10 decembrie 2020, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis definitiv restituirea la Parchetul Militar a dosarului Mineriadei din 1990, în care au fost trimişi în judecată fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu, pentru refacerea de la zero a urmăririi penale, după ce toate probele strânse de procurori au fost anulate.

Instanţa supremă a respins toate contestaţiile depuse la dosar de Parchetul General şi părţile vătămare, fiind menţinută o decizie din 8 mai 2019 a unui judecător de cameră preliminară, prin care s-a constatat nelegalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii militari şi s-a dispus excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În mai 2019, judecătorul de cameră preliminară a admis cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii din acest dosar, printre care şi fostul preşedinte Ion Iliescu, de partea responsabilă civilmente Ministerul Afacerilor Interne, precum şi excepţiile ridicate din oficiu de magistrat.

De ce s-a întors la Parchet Dosarul Mineriadei

„Constată neregularitatea rechizitoriului nr. 47/P/2014 din 12 iunie 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, sub următoarele aspecte:

  • sub aspectul nelegalităţii constând în lipsa dispoziţiei de începere a urmăririi penale pentru faptele pretins comise de inculpaţii Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu Voican, Măgureanu Virgil şi Florescu Mugurel Cristian în perioada 11-12 iunie 1990;
  • sub aspectul nelegalităţii urmăririi penale efectuate în cauză după redeschiderea urmăririi penale în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de crime împotriva umanităţii în varianta normativă a uciderii unor persoane (art. 439 alin. (1) lit. a); în ceea ce priveşte descrierea faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpaţilor, indicarea şi analiza mijloacelor de probă”, se arăta în decizia magistratului, menţinută de un alt complet de la ÎCCJ.

De asemenea, instanţa a constatat nulitatea mai multor acte de urmărire penală, respectiv rezoluţii ale Parchetului Militar, printre care şi cea din 9 iunie 2005, prin care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de Ion Iliescu.

„Dispune excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale. Restituie cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare”, se menţionează în decizia judecătorului.

Citeste si:

Ion Iliescu o dă din Revoluție în Mineriadă. Procurorii vor din nou să-l urmărească penal pentru evenimentele din 13-15 iunie 1990

Înalta Curte ia în discuție miercuri, 17 noiembrie, cererea de redeschidere a urmăririi penale formulată de procurorii Parchetului General pe numele lui Ion Iliescu, pentru infracțiunea de...

Ședință de judecată cu miză, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Curtea Supremă decide dacă retrimite dosarul Revoluției la procuror

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte miercuri dacă menţine decizia de restituie la Parchetul Militar a dosarului Revoluţiei în care fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă