DOCUMENTAR: 90 de ani de la naşterea lui Aurel Vainer, fost preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România

1 săptămână in urmă 17

Aurel Vainer, fost preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), s-a născut la 10 ianuarie 1932, în Ştefăneşti, judeţul Botoşani, fiind fiul lui Ioina şi Beti Vainer. A absolvit Academia de Studii Economice, în 1953, şi a devenit doctor în Economie, în 1966. A urmat cursuri de specializare, la Paris, în Marketing, Studierea Pieţei (1968), în Medierea Diferendelor Comerciale (2003), potrivit site-ului cdep.ro. Înainte de 1989 a activat în domeniul comerţului, statisticii şi construcţiilor: Comerţul de stat (1949-1950), Direcţia Centrală de Statistică (1950-1959), Construcţii (1959-1962). De asemenea, un lung interval, înainte de 1989, Aurel Vainer a desfăşurat activitate de cercetare ştiinţifică, fiind cercetător ştiinţific principal gradul II şi gradul I la Institutul de Cercetări Comerciale şi la Institutul pentru Cercetarea Comerţului Interior şi al Comerţului. După 1989, a făcut parte din conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti: vicepreşedinte (1990-1996), prim-vicepreşedinte (1996-2002), vicepreşedinte (2002-2004), membru în Colegiul de Conducere (1990-2005).     'Hanuca - Sarbatoarea Luminii', manifestare organizata de Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania. In imagine: dr. Aurel Vainer, presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania. Foto: (c)  ANGELO BREZOIANU/FOTO A fost, de asemenea, profesor asociat la Universitatea "Spiru Haret", Facultatea de Finanţe şi Contabilitate - Câmpulung Muscel (2000-2008), potrivit site-ului amintit. În perioada postcomunistă, a deţinut trei mandate de deputat din partea minorităţilor naţionale - Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România. Un prim mandat l-a deţinut în perioada 2004-2008. A fost reales deputat în 2008 şi în 2012. În toate cele trei legislaturi a fost vicepreşedinte al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor.     Aurel Vainer (stg.), presedintele FCER, participa la receptia cu ocazia aprinderii lumanarilor de Hanuka, organizata la resedinta ambasadorului Statului Israel in Romania, David Saranga (dr.). Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO A fost membru în Comitetul Director al Asociaţiei Române de Marketing (1996-2004), vicepreşedinte al Societăţii Române de Statistică (2004), membru în Comitetul Executiv al Congresului Evreiesc European (2005-2007), preşedinte onorific al Asociaţiei Culturale de Prietenie România-Israel (2005) etc. În 2005 a devenit preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER). A fost reales în funcţia de preşedinte al FCER, în cadrul lucrărilor celui de-al III-lea Congres al organizaţiei, la 26 iulie 2016, deţinând această funcţie până în noiembrie 2020, iar apoi a fost preşedinte de onoare al FCER.     Aurel Vainer, presedintele FCER, sustine o alocutiune la vernisajul expozitiei de pictura 'Umbre din Infern', cuprinzand lucrari ale elevilor Colegiului National 'Roman Voda' din municipiul Roman, jud. Neamt, la Muzeul de Istorie si Cultura a Evreilor din Romania 'Acad. Nicolae Cajal', in cadrul evenimentului comemorativ dedicat victimelor evreiesti ale pogromului de la Bucuresti din anul 1941. Foto: (c)  CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO Din 2012 a devenit membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă. A fost decorat cu Ordinul "Steaua României", în grad de Ofiţer (2013) şi Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare, în grad de Cavaler, conferit de Franţa (2009). La 18 ianuarie 2017, Aurel Vainer a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni, cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Comandor, în semn de "apreciere pentru înalta ţinută morală şi profesională de care a dat dovadă de-a lungul întregii cariere, pentru contribuţia determinantă pe care a avut-o în conservarea moştenirii iudaice şi în îmbunătăţirea dialogului interreligios, pentru implicarea deosebită în combaterea antisemitismului, xenofobiei, rasismului şi a negării Holocaustului, precum şi pentru consolidarea legăturilor româno-israeliene şi promovarea imaginii României în lume''. Decretul de decorare a fost semnat de preşedinte la 30 decembrie 2016.      Aurel Vainer, presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania (FCER) si Tamar Samash, ambasadorul Statului Israel in Romania, participa la Hanuca 5779 - 'Sarbatoarea Luminilor', la Templul Coral din Bucuresti. Foto: (c)  MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO A desfăşurat şi o bogată activitate publicistică în cercetare (economia comerţului, marketing), publicând studii şi articole pe teme economice, precum şi cărţi de comerţ interior şi de marketing (ex: "Marketing - de la concepţie, prin cercetare, la acţiune", 2001; "Federaţia comunităţilor evreieşti din România. Şaptezeci de ani de existenţă", 2008; "Mărturii şi imagini despre Holocaust în România", 2013).      Aurel Vainer, presedintele FCER, sustine o alocutiune la evenimentul comemorativ dedicat victimelor evreiesti ale pogromului de la Bucuresti din anul 1941, desfasurat la Monumentul Victimelor Holocaustului din Piateta 'Dr. Alexandru Safran'. Foto: (c)  ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO A primit, la 7 mai 2015, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Senatului Universităţii Titu Maiorescu, iar la 16 ianuarie 2020, i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Petroşani. În 2018 i-a fost acordat titlul de cetăţean de onoare al Capitalei. Un an mai târziu, în 2019, a fost decorat de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) cu Medalia de onoare a acestei organizaţii şi a fost distins cu Crucea de merit în rang de ofiţer a Ordinului de merit al Republicii Federale Germania.      Paul Porr (stg.), presedintele FDGR, participa la ceremonia de decernare a Medaliei de Onoare a Forumului Democrat al Germanilor din Romania (FDGR), presedintelui Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania (FCER), Aurel Vainer (dr.). Foto: (c)  MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO În aprilie 2021, în semn de preţuire şi apreciere pentru întreaga sa activitate în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) şi a sistemului cameral românesc, Colegiul de Conducere i-a acordat lui Aurel Vainer, vicepreşedinte al CCIB în perioada 2005-2021, o plachetă şi o diplomă de excelenţă. De asemenea, prin hotărârea Colegiului de Conducere, începând cu data de 26 aprilie 2021, Aurel Vainer a devenit vicepreşedinte de onoare ad vitam al CCIB.     Lansarea cartii "Marketing - de la conceptie, prin cercetare, la actiune", autor Aurel Vainer, prim-vicepresedinte C.C.I.R.B.. Foto: (c) Viorel LAZARESCU/FOTO Aurel Vainer a murit la 31 octombrie 2021. A fost înmormântat la 2 noiembrie 2021, cu onoruri militare, la Cimitirul Evreiesc Filantropia din Bucureşti. Academia Română a omagiat la 1 noiembrie 2021 memoria dr. Aurel Vainer, subliniind că acesta a fost o "personalitate a ştiinţelor economice din România, om al echilibrului şi al lucidităţii, de mare probitate morală care a ştiut să lupte cu fermitate şi fără oboseală pentru adevărul istoric şi pentru demnitatea fiecărei persoane". "A apărat toată viaţa drepturile comunităţii evreieşti, pe care a reprezentat-o cu eleganţă zeci de ani în toate forurile publice şi politice din ţară şi din străinătate, ca preşedinte şi apoi ca preşedinte de onoare al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. I-a apărat, fără vehemenţă, memoria, i-a pus în valoare performanţele culturale şi ştiinţifice, a păstrat-o întreagă şi unită, o entitate etnică activă, perfect integrată în societatea românească", se menţiona într-un comunicat de presă al Academiei Române. La 5 noiembrie 2021, în cadrul Galei Scriitorii Anului 2021, ediţia a VI-a, de la Iaşi, criticul literar Daniel Cristea-Enache a dedicat Premiul Scriitorul Lunii Septembrie 2021 memoriei dr. Aurel Vainer, fostul preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, Ruxandra Bratu; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă