DOCUMENT Principiile pe baza cărora Guvernul va modifica Legea salarizării în sistemul public, inclusiv în Învățământ. Ministerul Educației are 30 de zile la dispoziție să trimită propuneri

4 săptămâni in urmă 4

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2021/03/dreamstime_s_192176045.jpg
Guvernul a stabilit, printr-un memorandum adoptat în ședința săptămâna aceasta, principiile care vor sta la baza reanalizării și elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Documentul, obținut de Edupedu.ro, arată că este vorba despre o limitare a numărului de sporuri din sistemul public.

Memorandumul cu tema „Stabilirea principiilor care vor sta la baza reanalizării și elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice” a fost adoptat de Guvern. Autorul documentului e Ministerul Muncii, dar fiecare minister are acum 30 de zile la dispoziție să vină cu propuneri de modificare pentru angajații bugetari de care răspunde. Ministerul Educației va trimite propunerile pentru angajații din Educație.

„Ministerele corespunzător familiilor ocupaționale de funcții bugetare să transmită în termen de 30 de zile, propuneri și observații de îmbunătățire a legislației privind salarizarea în domeniul de competență, în vederea reașezării politicilor salariale în conformitate cu principiile prezentate în acest Memorandum”, se arată în document.

Care sunt principiile din memorandum:

reanalizarea coeficienților de ierarhizare pentru fiecare familie ocupațională de funcții
bugetare, cu respectarea raportului de 1 la 12, dintre cel mai mic și cel mai mare salariu
de bază,
și înmulțirea coeficienților cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare – 2300 lei;introducerea unor grile de salarizare pentru administrația publică locală, corespunzător
funcțiilor publice și funcțiilor contractuale;plafonarea sporurilor la 20% din salariul de bază, la nivel individual;revizuirea sistemului de acordare a sporurilor:sporurile pentru condiții de muncă la care expunerea la condiții de muncă este
aceeași, indiferent de funcția deținută, se vor acorda în cuantum fix, ca spor de
până la 25% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată;analiza tuturor categoriilor de sporuri, cu menținerea numai a celor cu adevărat
relevante
;acordarea unui spor de performanță lunar, personalului care a realizat sau a participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiei/autorităţii publice
sau a sistemului din care face parte, a participat la activităţi cu caracter deosebit, a efectuat lucrări cu caracter excepţional ori a avut un volum de activitate ce depăşeşte în mod semnificativ volumul optim de activitate, în raport de complexitatea sarcinilor, în baza criteriilor stabilite de ordonatorul de credite;implementarea noului cadru legal pentru toate familiile ocupaționale în acelașii timp, în
scopul evitării apariției unor noi dezechilibre în sistemul public de salarizare și al
înlăturării posibilității contestării unor prevederi în fața instanțelor de judecată.

Descarcă Memorandumul pentru modificarea legii salarizarii

„În prezent, în sectorul bugetar se identifică o serie de discrepanțe salariale, unele apărute în urma aplicării legislației anterioare privind salarizarea personalului bugetar, iar altele identificate după data apariției Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv luna iulie 2017, ca urmare a modificărilor legislative succesive ale Legii-cadru în vigoare în Parlament, prin care unele categorii de personal au fost favorizate în
raport cu celelalte categorii de personal din sectorul bugetar.

Mai mult decât atât, o serie de discrepanțe au apărut și ca urmare a efectelor unor hotărâri judecătorești definitive, prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pe legislația anterioară Legii-cadru nr.153/2017”, potrivit documentului citat.

Foto: © Mykhailo Polenok | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Articolul DOCUMENT Principiile pe baza cărora Guvernul va modifica Legea salarizării în sistemul public, inclusiv în Învățământ. Ministerul Educației are 30 de zile la dispoziție să trimită propuneri apare prima dată în Edupedu.ro.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă