Doctorul lui Novak Djokovic a oferit o primă reacție despre situația sârbului din Australia

1 săptămână in urmă 16

  • Campionatul European de handbal: Germania - Belarus, vineri, 19:00, Digi Sport 2

  • Bundesliga: Borussia Dortmund - Freiburg, vineri, 21:30, Digi Sport 1

Liderul mondial va afla dacă poate participa la Australian Open sau nu în urma unei audieri programate la sfârșitul acestei săptămâni. Între timp, multe voci și-au exprimat părerea despre situația sârbului, iar vineri a vorbit în premieră și medicul său, Igor Cetojevic. 

Doctorul lui Novak Djokovic a oferit o primă reacție despre situația sportivului

Cetojevic, conațional cu Djokovic, este nutriționistul său și este creditat pentru forma fizică extraordinară a tenismenului și longevitatea sa la cel mai înalt nivel. Doctorul i-a luat apărarea sârbului și a spus că nu poate reprezenta un pericol pentru sănătatea publică din Australia din moment ce este foarte sănătos. Cetojevic a mai spus că toată această situație are la bază motive politice, nu medicale. 

"E absurd ca cineva care are nivelul de sănătate optim să fie considerat un pericol pentru sănătatea publică. Cum poate să fie un tip super sănătos o amenințare pentru Australian Open? E vorba doar de politică, situația asta provine din politică și nimic altceva", a tunat medicul, conform France24.

Totuși, Djokovic este nevaccinat împotriva coronavirusului și a fost depistat pozitiv pe 16 decembrie, iar zilele următoare a participat la premierea unor copii și la un interviu cu cotidianul francez L'Equipe, dând dovadă de lipsă de responsabilitate. Mai mult, la sosirea în Australia a susținut că nu a călătorit în alte țări în ultimele 14 zile, deși realitatea era alta.

Presa din Serbia, reacție dură după anularea vizei lui Novak Djokovic

Stilul scandinav este la el acasă. Hai în Digi Online să vezi Extraordinarele locuinţe daneze, azi de la 20:05, numai pe Digi Life!

Jurnaliștii din Serbia au reacționat imediat după ce au aflat decizia luată de autoritățile austaliene în cazul lui Novak Djokovic.

"Vești șocante din Australia. Ministrul Alex Hawke a luat decizia de a-l expulza din țară pe Novak Djokovic! Această decizie este, fără îndoială, unul dintre cele mai mari scandaluri sportive din secolul XXI", scriu jurnaliștii sârbi de la Sport Blic.

"După mesajul pe care l-a postat pe Instagram, guvernul australian a primit noi muniții pentru atacul asupra tenismanului sârb și deportarea din țară", mai scrie sursa citată, care face referire la postarea în care Novak Djokovic recunoaște că s-a întâlnit cu jurnaliștii de la L'Equipe după ce a fost testat pozitiv la Covid-19.

Presa din Serbia susține că motivul real pentru care viza i-a fost anulată din nou lui Novak Djokovic ar fi de natură politică.

"Şederea nevaccinului Novak Djokovic la Melbourne şi apariţia lui la Grand Slam a fost, mai presus de toate, un PR dezastruos pentru politicienii australieni aflați la putere. Alegătorii lor trăiesc de doi ani sub una dintre cele mai stricte reguli din lume.

În ciuda faptului că peste 80% din populație a fost revaccinată, Australia este o insulă, izolată de alte teritorii, așa că fiecare nou vizitator care ajunge în această țară trece printr-un control mult mai strict. Un alt aspect este că trebuie să înțelegem cum funcționează conștiința unui australian mediu. Oamenii sunt obișnuiți să respecte sistemul social-politic ordonat și funcționează după aceste reguli toată viața.

Când milioane de australieni, care trăiesc de doi ani în condiții de libertate limitată, în ciuda faptului că au fost vaccinați, anunță că un tenismen nevaccinat, chiar dacă a fost cel mai bun jucător al tuturor timpurilor și de nouă ori campion la Australian Open, va primi un permis special de a juca în țara lor, și asta după procesul în care practic a 'bătut Australia', provoacă o reacție specială în rândul oamenilor.

Adăugați la asta alegerile care vin peste trei luni, iar tabloul va fi complet. Autoritățile australiene pur și simplu nu au îndrăznit să-și permită o astfel de sinucidere politică'', au mai scris jurnaliștii de la Sport Blic.

Etichete: novak djokovic , australia , australian open , proces djokovic

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă