Doar un român din cinci va avea carne de porc pentru masa de sărbători, după că 100.000 de porci au fost uciși într-o singură lună, în județul Olt

3 zile in urmă 5

Crăciunul se apropie cu pași repezi, iar românii așteaptă cu nerăbdare să savureze bucatele tradiționale pregătite de Sărbători. Din păcate, doar un român din cinci va putea pune carne de porc pe masă anul acesta, din producție autohtonă.

Mai puțină carne de porc anul acesta de Crăciun

Asta spun reprezentanții asociațiilor crescătorilor de porci, estimând că doar un român din cinci va consuma de Sărbători carne de porc crescut în țară. Acest lucru este din cauza faptului că gospodăriile populației sunt afectate de pesta porcină, iar oamenii au renunțat să mai crească suine.

De asemenea, și marile ferme au fost afectate. Reprezentantul Asociației Producătorilor de Carne, Ioan Ladoși, a spus că circa 600.000 de porci au fost sacrificați din exploatațiile comerciale. Medicul Ioan Bozgă spune că efectivele aproape s-au înjumătățit.

„Au zis – omorâm tot UAT-ul. Păi, e o prostie, dar a fost lipsa de experienţă a celor de la Autoritatea Veterinară care au transmis mesajul ăsta în teritoriu, pentru că ei probabil că au consultat specialişti din exterior. Păi, în exterior nu există, în afară de România, Bulgaria, jumătate din Ungaria şi câteva curţi în Polonia, nu există gospodăria populaţiei.

Exită doar ferme şi acolo facem o fermă izolată. Nu intră nimic în ea. Acolo, când a intrat, şi apare un focar într-o fermă, acea fermă se lichidează, dar ei nu fac complexe de milioane de suflete de porci, sau de zeci de mii.

Ei le fac mai mici, ca dacă se întâmplă o chestiune de felul acesta să nu fie pierderea atât de mare şi să poată acţiona. Dar noi suntem giganţi. 37.000 capete au avut la Tufeni (n. red. – unde funcţionează una dintre fermele din Olt în care a ajuns pesta porcină africană)“, a mai spus medicul.

Cel mai afectat județ de pesta porcină

Până în prezent, circa 30 de focare active de pestă porcină s-au înregistrat în județul Olt. Un lucru foarte îngrijorător este faptul că cinci dintre acestea sunt în ferme comerciale. De la începutului toamnei, aproximativ 100.000 de porci au fost sacrificați, într-un interval de doar o lună.

Medicul Ioan Bozgă este de părere că această situație putea fi evitată, dacă se acționa corespunzător în urmă cu doi. Din păcate, nu a fost cazul, iar virusul s-a răspândit repede. Cu toate că este sceptic și în privința transmiterii bolii.

„Dacă măsurile astea erau luate cu doi ani şi jumătate înainte, cum trebuia… Pesta e transmisă de porcii mistreţi, ei sunt cei care o propagă. Peste tot, mai ales în sudul ţării, noi avem porci mistreţi. (…). Acum întrebarea e cum reuşeşte atât de repede să se transmită.

Ştiinţa nu ştie să răspundă la absolut tot. Spun că nu se transmite prin vectori, adică prin ţânţari, prin păsări, prin, prin, prin… Dar altfel nu s-ar explica în anumite situaţii cum a pătruns în complexele industriale unde s-au respectat, teoretic, toate normele de biosecuritate, decât probabil că există şi o asemenea sursă de transmitere“, spune medicul.

The post Doar un român din cinci va avea carne de porc pentru masa de sărbători, după că 100.000 de porci au fost uciși într-o singură lună, în județul Olt appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă