DN 10 este blocat de aproape două zile de stâncile căzute pe carosabil. ISU Buzău: „S-a stabilizat versantul, continuăm sâmbătă acțiunile de dinamitare”

1 lună in urmă 2


Drumul Național 10 Buzău - Brașov rămâne închis cel puțin până sâmbătă, 20 martie, a declarat, pentru Libertatea, Vlăduț Pârvu, purtător de cuvânt ISU Buzău. DN10 este blocat de vineri, de la miezul nopții, după ce bucăți mari de stâncă s-au prăvălit peste șosea în urma unei alunecări de teren.


O echipă de la ISU Buzău a efectuat vineri operațiuni de dinamitare a blocului de piatră care blochează DN 10, la Siriu.


Operațiunea este supervizată de o echipă de specialiști de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.


„În urma analizei situaţiei a fost stabilită soluţia optimă pentru degajarea în siguranţă a stâncilor, şi anume detonarea acestora. Această acţiune a revenit specialiştilor pirotehnicieni ISU Buzău. Au amplasat încărcătura de explozibil, procedura fiind efectuată în condiţii de siguranţă, astfel încât personalul prezent la faţa locului să nu fie pus în pericol”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, sergent major Vlăduț Pârvu.


Vineri s-a stabilizat versantul, atfel încăt să nu se mai desprindă alte bucăți de rocă. Mâine vor continua acțiunile de dinamitare. Stânca trebuie fărâmițată, pentru ca apoi să poată intra pentru curățarea drumului utilajele celor de la Drumuri Naționale.

Vlăduț Pârvu, ISU Buzău:

După ce bolovanul de peste 300 de tone va fi fărâmițat, drumarii vor trebui să curețe șoseaua și abia după aceea vor lua în calcul redeschiderea traficului pe DN 10.



Foto: Știri de Buzău

Drumul Național 10 este considerat un drum strategic, fiind cea mai scurtă cale rutieră între Ardeal și Muntenia. Zilnic, pe aici circulă între 8.000 și 10.000 de mașini.


Versantul care mărginește sensul de mers Buzău-Brașov este un adevărat pericol pentru participanții la trafic, mai ales primăvara, când fenomenul de îngheț-dezgheț favorizează desprinderea pietrelor. Sunt montate plase de siguranță, însă nu suficiente cât să stopeze căderea pietrelor de mari dimensiuni.


Conform IPJ Buzău, traficul rutier este deviat pe ruta DN 10 (Poieni) - DJ 102 B (Calvini) - Vălenii de Munte (județul Prahova).


Foto: Șansa News


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă