Disneyland Paris va găzdui un „vaccinodrom” / Centrul de vaccinare va fi deschis doar în week-end și va imuniza cel puţin 1.000 de persoane pe zi

3 săptămâni in urmă 15

Un amplu centru de vaccinare împotriva maladiei COVID-19 va fi inaugurat sâmbătă la Disneyland Paris, celebrul parc de distracţii situat la aproximativ 30 de kilometri est în raport cu capitala Franţei, închis temporar din cauza pandemiei de coronavirus, au anunţat miercuri autorităţile locale, citate de AFP, relatează Agerpres.

Acel „vaccinodrom” va fi amenajat „în centrul de conferinţe Newport Bay Club de la Disneyland Paris”, folosit de obicei pentru evenimente de afaceri.

Spaţiul ales se află în proximitatea hotelurilor şi în afara atracţiilor parcului. Nicio animaţie tematică asociată Disneyland nu este prevăzută.

După ce a rămas închis între 13 martie 2020 şi 15 iulie 2020, parcul de distracţii Disneyland Paris, care numără 17.000 de angajaţi, şi-a întrerupt din nou activitatea începând din 30 octombrie 2020 din cauza restricţiilor sanitare impuse de pandemia de coronavirus.

Noul centru „va vaccina cel puţin 1.000 de persoane pe zi”, dar va avea particularitatea de a fi deschis doar pe durata weekendurilor, graţie mobilizării unei echipe de 60 de medici, infirmiere, pompieri şi personal de primire, potrivit organizatorilor.

Programările vor fi realizate doar pe internet, au adăugat ei.

În timpul unei reuniuni organizate marţi la Palatul Elysee, preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat faptul că programul de vaccinare „accelerează” în Franţa, unde aproape 18 milioane de persoane au primit deja cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19.

Sursa foto: Disneyland Paris / Facebook

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă