Discriminare post-Brexit. Românii vor plăti taxe mai mari pentru vizele de lucru în Marea Britanie decât cetățenii altor 25 de state

2 luni in urmă 1


Guvernul Marii Britanii a reintrodus vizele de lucru pentru europeni, iar cetățenii a cinci state din UE, printre care şi România, vor plăti taxe mai mari pentru obținerea vizelor, informează Digi24, care citează Politico.


Cetățenii din 25 de țări, dintre care 21 din Uniunea Europeană, primesc reduceri de 55 de lire sterline la taxa pe care trebuie să o plătească atunci când aplică pentru o viză de lucru în Marea Britanie.


Antreprenori, lucrători în sistemul medical, cercetători sau angajați temporari sunt categoriile vizate de această măsură.


Și angajatorii britanici economisesc bani când recrutează din aceste țări, deoarece companiilor nu li se cere să plătească taxa de 199 de lire pentru eliberarea unui ”certificat de sponsorizare”.


Cinci țări din UE nu sunt eligibile pentru taxe reduse: Bulgaria, Estonia, Lituania, România și Slovenia.


O ofensivă diplomatică este în curs de desfășurare pentru a se asigura că Regatul Unit nu discriminează nicio țară din UE cu taxele de viză de muncă post-Brexit, care sunt mai scumpe pentru cetățenii din cele cinci state membre decât pentru restul blocului, scrie Politico.


Unele țări discriminate au cerut deja ajutorul Comisiei Europene, motivând că Bruxelles-ul nu poate permite această situație prin care se încalcă principiul non-discriminării între țările blocului european.


”Din perspectiva noastră, acest tratament diferențiat trebuie să fie atent verificat. Problema nu este neapărat legată de cele 55 de lire pe care cetățenii din cele cinci state membre trebuie să le plătească în plus față de alți cetățeni europeni, ci de tratamentul diferențiat în mod clar”, susţine un diplomat european, citat de Politico.


Guvernul britanic își motivează politica pe baza Cartei Sociale a Consiliului Europei, un tratat internațional adoptat în 1961 și semnat de 26 de țări, printre care și Marea Britanie, și spune că dacă ar reduce costurile vizelor pentru niște țări care nu fac parte din vreun tratat internațional, ar fi în sine o problemă de discriminare.


Regretăm că Regatul Unit a decis să trateze cetățenii UE diferit în acest caz specific.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene:
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă