Diplomații lui Dumnezeu și secretele Vaticanului: Cum se amestecă Papa Francisc în politica Statelor Unite

1 lună in urmă 41

Într-o nouă carte apărută recent a lui Victor Gaetan, ziarist american, și intitulată ”Diplomații lui Dumnezeu” sunt dezvăluite secrete ale diplomației Vaticanului.

În volum, autorul prezintă lucruri neștiute despre rețeaua masivă de angajați ai Sfântului Scaun, care au influențat guverne și au provocat regii, de-a lungul istoriei.

Lucrarea ”Diplomații lui Dumnezeu: Papa Francisc, diplomația Vaticanului și Armagedonul Americii” face o incursiune în spatele ușilor închise, prezentând eforturile diplomatice ale micuțului stat independent, o enclavă situată la Roma, care de multe ori a intrat în conflict cu politica externă a Statelor Unite, potrivit National Catholic Reporter.

”În calitate de Papă, Francisc practică diplomația într-o lume multipolară. În trei teatre majore din ziua de astăzi, Sfântul Scaun vede orgoliul Statelor Unite, ca fiind deosebit de contraproductiv: Orientul Mijlociu, Rusia și China”, a spus Gaetan într-un interviu pentru Religion News Service.

”Și în fiecare loc, Francisc face tot posibilul să modeleze dialogul, ca un antidot al conflictului”, a spus autorul cărții.

Volumul este împărțit în două părți, iar în prima jumătate, este prezentat modul în care diplomația Vaticanului devine eficientă și unică. Diplomații săi au înclinat de multe ori echilibrul în favoarea dialogului, pe fondul crizelor globale.

Principalul diplomat al Vaticanului este cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat, o funcție comparabilă cu aceea de prim-ministru într-un stat. Misiunea sa este împărțită în trei: afaceri generale ale Bisericii Catolice, care însumează 1,2 miliarde de creștini în toată lumea, relațiile cu alte țări și a treia, creată de Francisc în 2017, cuprinde personalul diplomatic.

Secretariatul Vaticanului are la dispoziție o rețea de organizații caritabile catolice, mișcări laice, misionare și călugări răspândiți în întreaga lume.

Rusia acuză Statele Unite: Vor să distrugă unitatea lumii creștin ortodoxe


Cum a înfuriat Vaticanul Statele Unite?

Diplomații Papei sunt niște intermediari puternici pe scena mondială. Dacă sunt puțin cunoscuți se datorează faptului că lucrează, deseori, în spatele ușilor închise. Astfel, reprezentanții Sfântului Scaun au înclinat balanța dialogului și al negocierilor din Kenya până în Columbia și în Sudanul de Sud.

Acest Papă și Statele Unite și-au văzut pozițiile îndepărtându-se mai mult, cel mai recent fiind cazul Chinei. Gaetan a explicat în carte faptul că ”ciocnirea viziunii asupra lumii dintre SUA și Sfântul Scaun se întinde de la începutul erei moderne” din anul 1870 și până azi.

Beijingul avertizează Statele Unite: ”China nu este Uniunea Sovietică”

Papa Leon al XIII-lea ”a fost îngrozit” de preluarea Filipinelor de către SUA în 1899, la fel cum Papa Benedict al XV-lea s-a opus Tratatului de la Versailles de după Primul Război Mondial.

După atacul de le Pearl Harbor, Papa Pius al XII-lea a stabilit rapid relații diplomatice cu Japonia, unde se aflau 20 de milioane de catolici. Mai recent, Papa Ioan Paul al II-lea a condamnat invazia SUA în Irak, în timp ce relansa relațiile cu Rusia.

Statele Unite sunt cel mai mult în dezacord cu Vaticanul, când vine vorba de Rusia și China. Când a apărut conflictul din Ucraina din 2014, Papa Francisc a refuzat să se poziționeze de-o parte sau de alta.

Același lucru s-ar putea spune despre relația cu China. Sfântul Scaun a semnat un acord provizoriu și secret, cu Beijingul, în 2018.

”Credincioșii catolici par să nu fie conștienți de impactul pozitiv pe care Biserica catolică îl are în lumea agitată a relațiilor externe, probabil pentru că această muncă se face în culise”, a spus Gaetan.

Citeste si:

 ''Un infirmier mi-a salvat viaţa''

 ”România e gata să contribuie la eforturile NATO de abordare a crizei din Afganistan”

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă