Dîncu, despre situaţia din Kazahstan: Orice eveniment din zonă impactează negocierile NATO cu Rusia

1 săptămână in urmă 12

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat duminică, la Constanţa, că în Kazahstan este "o bulversare a ordinii constituţionale", România nefiind deocamdată implicată în niciun fel în respectiva zonă. Dîncu a afirmat că orice eveniment petrecut în Kazahstan "impactează" negocierile pe care le are NATO în acest moment cu Rusia. "În Kazahstan există în acest moment o bulversare a ordinii constituţionale, ca să spunem aşa. În acest moment cancelariile occidentale şi NATO privesc cu îngrijorare ceea ce se întâmplă acolo, în ceea ce priveşte pierderea de vieţi omeneşti. Se pare că există în acest moment cât de cât o situaţie stabilă, aşa cum se comunică din această zonă, din Kazahstan. (...) Deocamdată, noi nu suntem implicaţi în niciun fel în această zonă, dar orice se întâmplă în zona noastră geografică mai largă sigur că este important pentru securitatea zonei şi este important şi pentru că, până la urmă, orice eveniment din această zonă impactează negocierile pe care le are NATO în acest moment cu Rusia", a spus ministrul Apărării Naţionale, după ce a participat la o ceremonie militară în portul Constanţa, răspunzând la o întrebare despre situaţia din Kazahstan. Potrivit acestuia, Kazahstan este o ţară importantă pentru România. "Kazahstanul este pentru noi un loc important, pentru România, nu pentru Armata Română, dar pentru România, comerţul nostru cu Kazahstanul, importul este de peste un miliard în ceea ce priveşte gazul şi alte produse de genul acesta şi sperăm că avem o situaţie care se va stabiliza în această zonă", a adăugat Vasile Dîncu. AGERPRES/(AS - autor: Nona Jalbă; editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu)    Citiţi şi:   Revolte în Kazahstan: Preşedinţia kazahă susţine că situaţia în ţară s-a stabilizat, dar persistă focare de rezistenţă   Proteste în Kazahstan: Preşedintele Tokaev a dat ordin să se tragă ''fără avertisment'' asupra ''teroriştilor''   Proteste în Kazahstan: Preşedintele Tokaev susţine că ordinea constituţională a fost "în linii mari restabilită"   Revolte în Kazahstan: Situaţia cea mai dificilă este la Almatî; 18 morţi şi 748 de răniţi în rândul forţelor de securitate   Revolte în Kazahstan: Forţele de ordine au deschis focul în piaţa centrală din Almatî   VIDEO Revolte în Kazahstan: Circa 2.000 de arestări la Almatî; Paraşutiştii ruşi trimişi în Kazahstan şi-au început misiunea   Poliţia din Kazahstan anunţă "eliminarea" a zeci de protestatari, la Almatî se aud focuri de armă   Preşedintele Kazahstanului cere ajutorul Rusiei şi al aliaţilor săi împotriva ''teroriştilor''   Kazahstanul a decretat stare de urgenţă pe întreg teritoriul pe fondul revoltelor în masă (media)   Manifestaţii în Kazahstan: Preşedintele a acceptat demisia guvernului şi peste 200 de persoane au fost arestate   VIDEO Kazahstan: Gaze lacrimogene folosite de poliţie pentru a împrăştia o manifestaţie (AFP)   Proteste în Kazahstan după decizia guvernului de a ridica plafonul preţurilor GPL
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă