Dinamo, propunere incredibilă pentru Andrei Tîrcoveanu. „Eram sufocat deja. Voiam să plec!”

2 luni in urmă 15

Andrei Tîrcoveanu, mijlocașul lui FC Botoșani în vârstă de 23 de ani, a dezvăluit ce propunere incredibilă i-a făcut Bogdan Bălănescu în perioada în care se afla sub contract cu Dinamo.

Andrei Tîrcoveanu este un produs al lui Dinamo, iar la echipa mare a clubului din „Ștefan cel Mare” a făcut pasul în iulie 2015. Pe parcursul timpului a fost împrumutat la Gaz Metan, iar în ianuarie 2019 a ajuns la Viitorul, dar înainte să plece de la Dinamo a primit o propunere incredibilă de la oficialii lui Dinamo.

Mijlocașul central în vârstă de 23 de ani asemnat un contract cu Dinamo pe cinci sezoane și era plătit cu 2.000 de lei pe lună, dar acesta putea să plece după al treilea sezon dacă nu juca 50% din meciuri. Bogdan Bălănescu a dorit să scape de această clauză și i-a oferit un salariu de 6.000 de lei pentru șase luni, dar cu condiția să renunțe la clauză.

Dinamo, propunere incredibilă pentru Andrei Tîrcoveanu

Am semnat un contract pe 5 ani cu Dinamo, în 2015, pe un salariu de 2.000 de lei. Practic, nu a crescut deloc salariul. Am semnat din dragoste pentru Dinamo. Mi s-a spus că dacă joc bine, îmi va crește salariul. În al 3-lea an, aveam o clauză care-mi permitea să plec liber dacă nu joc 50% din meciuri. 

În fine, am ajuns în al 3-lea an. A venit la mine domnul Bălănescu (n.r. – președintele clubului la acea vreme), mi-a oferit 6.000 de lei lunar doar până la sfârșitul anului respectiv, dar cu condiția să renunț la clauza care îmi permitea să devin liber. După, reveneam la salariul 2.000 de lei. N-am acceptat, voiam să plec, să încerc ceva nou. Simțeam că nu mai pot. Eram sufocat deja”, a povestit Andrei Tîrcoveanu.

200.000 de euro este cota lui Andrei Tîrcoveanu, conform transfermarkt.com 9 meciuri a jucat Andrei Tîrcoveanu pentru Dinamo

The post Dinamo, propunere incredibilă pentru Andrei Tîrcoveanu. „Eram sufocat deja. Voiam să plec!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă