Dinamo, gata să-l aducă pe Cătălin Țîră! Atacantul se antrenează deja cu gruparea din „Ștefan cel Mare”, dar nu poate semna deocamdată | EXCLUSIV

2 luni in urmă 24

Dinamo a început neașteptat de bine acest sezon din Liga 1, dar „câinii” vor să se întărească în continuare, iar în „Ștefan cel Mare” ar urma să ajungă Cătălin Țîră.

Atacantul se antrenează deja sub comanda lui Dario Bonetti și va semna cu Dinamo, după ce clubul va scăpa de interdicția în privința transferurilor.

În acest moment, Dinamo are cel mai tânăr lot din Liga 1, cu o medie de vârstă de 21,8 ani, chiar și peste Farul lui Gheorghe Hagi (23,8 ani).

Cătălin Țîră, la un pas de Dinamo

În vârstă de 27 de ani, Cătălin Țîră a fost considerat o mare speranță a fotbalului românesc, ajungând în Olanda înainte să împlinească 20 de ani, la ADO Den Haag.

Crescut la juniorii lui Lazio Roma, vârful aflat aproape de Dinamo a debutat pentru echipa mare a lui Den Haag, la 19 ani, într-un meci cu Twente.

Cătălin Țîră, două meciuri pentru România U21

Fiul cunoscutului fotbalist Fănel Țîră, Cătălin a jucat ultima oară în Lituania, la Suduva, iar acum este liber de contract.

Cătălin Țîră a adunat foarte puține minute în acest an, iar ultimul meci oficial l-a bifat în luna iunie, atunci când a prins 20 de minute în eșecul suferit de Suduva cu Zalgiris, scor 0-2.

Fostul vârf al Rapidului a evoluat de două ori sub tricolorul naționalei U21, în meciurile cu Muntenegru și Germania.

„Nimeni nu e absurd, e clar că e bine să fie 2-3 jucători experimentaţi pe lângă aceşti copii, dar din punctul meu de vedere, daca ar veni jucători, ar trebui să fie români, care ştiu ce înseamnă Dinamo. Mai bine se încearcă a-i pastra pe ei care cunosc spiritul lui Dinamo şi stiu ce înseamnă acest club”, a spus Cosmin Moți.

The post Dinamo, gata să-l aducă pe Cătălin Țîră! Atacantul se antrenează deja cu gruparea din „Ștefan cel Mare”, dar nu poate semna deocamdată | EXCLUSIV appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă