DINAMO. Dănciulescu a răbufnit în direct! De ce l-au dezamăgit cei din DDB + atac la noul oficial al roş-albilor: „Pe astfel de criterii au fost aduşi la Dinamo”

2 luni in urmă 1

Fostul atacant,  implicat acum în proiectul noii Academii a Clubului Sportiv Dinamo, spune că fanii-acționari nu i-au propus să se întoarcă în club, ceea ce l-a dezamăgit.

 „Nu mi s-a propus să revin la Dinamo. Dar nu sunt supărat pe fanii lui Dinamo sau pe boardul DDB. Am fost dezamăgit la momentul respectiv. Cred că era o chestie morală ca eu să fiu întrebat dacă mi-aș mai fi dorit să revin la Dinamo. Meritam mai mult pentru tot ceea ce am însemnat. Dar, supărat nu sunt. M-am dus la alt Dinamo, dar eu mereu am gândit cu sufletul când a fost vorba despre această echipă. Întotdeauna”, a spus Ionel Dănciulescu, potrivit digisport.ro.

Ionel Dănciulescu: „Au fost aduși oameni care au fost anchetați și care se erijează în mari dinamoviști”

Mai mult, Dănciulescu a avut un mesaj dur față de noul conducător al lui Dinamo, Mario Nicolae.

„Am văzut că au fost aduși oameni care se erijează în mari dinamoviști, care pozează cu cardul DDB și sunt purtătorii de cuvânt ai clubului. Oameni care, din ce știu eu, au avut mari probleme, au fost anchetați din punct de vedere legal în trecut. Și, cu o mică sau o mare contribuție a acelor persoane au dispărut cluburi de mare tradiție din fotbalul românesc. Vorbesc de Petrolul Ploiești, de U Cluj.

Mario Nicolae

Mario Nicolae

Sunt oameni care au fost interesați doar de legături strânse cu impresarii și cu jucătorii și nu le-a păsat decât de interesul personal, să organizeze turnee în străinătate, cantonamente în țară. Pe astfel de criterii au fost aduși oamenii la Dinamo. Nu știu dacă cei de la DDB au decis în totalitate”, a mai spus Dănciulescu.

Marius Nicolae, managerul lui Dinamo, personaj controversat

Marius Nicolae e recunoscut în România mai degrabă pentru episoade colorate. În 2014, s-a despărțit cu scandal de Petrolul. Motivul? La finalul unui meci de Europa League, cu Dinamo Zagreb (1-2), Ovidiu Hoban, la vremea respectivă jucător al prahovenilor, ar fi sărit să-l bată pe Nicolae, după o ceartă în vestiar. Fanii Petrolului au avut un rol important în plecarea lui Marius Nicolae de la club - detalii, AICI.

De asemenea, Nicolae a fost și judecat, pentru transferul a celor 11 fotbaliști de la U Cluj la Petrolul, în 2012. Inculpat, noul conducător din „Groapă” a fost achitat la sfârșitul anului trecut. Alături de Dan Capră și Ioan Mărginean, Nicolae fusese acuzat pentru constituirea unui grup infracțional organizat.

Acuzațiile DIICOT: 

Procurorii au decis pe 3 noiembrie 2016 să-i trimită în judecată pe Walter, Capră, Mărginean și Nicolae, dosarul în care aceștia erau inculpați era legat de transferurile făcute în 2012, între cluburile SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA și SC Fotbal Club Petrolul SA;Florian Walter era acuzat de „constituire a unui grup infracţional organizat şi delapidare, cu consecinţe deosebit de grave”, iar Măginean, Capră și Nicolae erau acuzați „pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea constituirii unui grup infracţional organizat, urmat de săvârşirea unei infracţiuni”;Walter a transferat gratis 11 jucători de la U Cluj la Petrolul: Szukala, Sebastian Achim, Grecu, Lucian Marinescu, Adrian Cristea, Marian Cristescu, Ionut Neag, Sebastian Cojocnean, Vlad Morar, Mircea Bornescu, George Galamaz, Anthony Nwakaeme, Gaston Mendy şi Ovidiu Hoban;Poliția Română a precizat că la data respectivă U Cluj a fost prejudiciat cu 10,95 milioane euro.

 Ce înseamnă Ionel Dănciulescu pentru Dinamo:

15 sezoane jucate3 titluri câștigate2 titluri de golgeter152 de goluri în 355 de meciuri de Liga 15 goluri în Derby de România, în poarta Stelei16 goluri în Cupele Europene. Al 3-lea marcator all-time în Europa după Niculescu, 18 goluri, și Dudu Georgescu, 17 goluri41 de meciuri în Europa, este locul 2 all-time de prezențe în competițiile intercontinentale pentru Dinamo. Pe primul loc e Niculescu, cu 43 de jocuri

VIDEO

Citește mai multe știri despre Dinamo: 

Jerry Gane a cedat! Și-a certat public doi jucători: „Mă așteptam la altceva de la ei”Deian Sorescu, ultimatum pentru Dinamo: „Nu vreau să rămân la nivelul ăsta”

Blonda urma să fie director, dar a pierdut jobul din cauza unor poze indecente. Cum a fost fotografiată

Libertatea

Playtech: BOMBĂ! Cristi Borcea a ajuns din nou la tribunal. Cum a putut să-i șocheze pe judecători
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă