Din culisele negocierilor Cîțu- Ciolacu: Partidul care dă premierul să renunțe la ministerul de finanțe și la funcția de vicepremier / Ce urmează după prima rundă de negocieri PNL – PSD?

1 lună in urmă 17

În timpul negocierilor dintre liderii PNL și PSD s-ar fi discutat ca partidul care dă premierul să renunțe la ministerul finanțelor și la funcția de vicepremier, au declarat pentru G4Media.ro surse apropiate negocierilor.

Potrivit altor surse, PSD insistă să-i revină ministerele de finanțe, muncă, sănătate, transporturi și agricultura.

Potrivit surselor G4Media.ro, social democrații ar fi fost cei care au propus sistemul conducerii guvernului prin rotație, primul premier urmând să fie de la PSD, prin urmare câte un an și jumătate fiecare partid.

De altfel, potrivit unor surse, PSD urmează să meragă la consultările de la Cotroceni cu propunerea ca Marcel Ciolacu pentru funcția de premier.

Dacă PNL se decide, o nouă întâlnire ar putea avea loc săptămâna viitoare. PNL ar putea convoca vineri ședina Biroului Polic Național pentru a decide în ce direcție merge partidul.

Potrivit surselor G4Media.ro, liderul USR, Dacian Cioloș, ar fi convenit cu Florin Cîțu să aibă o nouă întâlnire după ședina BPN în situația în care partidul va decide refacerea coaliției.

Liderii consultați de G4media.ro care au participat la negocieri au evaluat întâlnirea PNL – PSD drept ”constructivă”, precizând că au fost puse pe masă toate problemele și au fost discutate eventuale soluții.

Citește și

Remember? Cîțu: Cât sunt eu preşedinte al Partidului Naţional Liberal, nu vom face alianţă cu PSD / Ciolacu: Ați ajuns președinte peste un hoit politic. A ajuns PNL să miroasă a PNȚCD

Sursa Foto: G4Media.ro / Ilona Andrei

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă