Dimitri Payet a rămas traumatizat după ce a fost lovit cu sticla în cap. Ce a scris în declarația la poliție

1 săptămână in urmă 14

  • Liga 2: CSA Steaua - U Cluj, marți, 17:00, Digi Sport 1

  • UCL: Villarreal - Manchester United, marți, 19:45, Digi Sport 1

Cel mai important fotbalist al oaspeților, Dimitri Payet, a fost lovit în cap cu o sticlă de un suporter al lui Lyon atunci când se pregătea să bată un corner, iar arbitrul a decis că meciul nu mai poate fi reluat în condiții de siguranță.

Dimitri Payet a rămas traumatizat după ce a fost lovit cu sticla în cap. Ce a scris în declarația la poliție

Cotidianul francez L'Equipe a publicat luni seară un fragment din plângerea pe care Payet a depus-o la poliția din Lyon, după evenimentul de pe Parc Olympique Lyonnais.

"Am simțit imediat o durere ascuțită și am căzut la pământ. Am fost luat prin surprindere. Nu știu din ce parte a venit sticla. Nu l-am văzut pe atacator. Am rămas câteva minute pe gazon, durerea era intensă.

Când am ajuns la vestiar, am realizat ce mi se întâmplase. Eram singur, șocat, pe masa de tratament. Nu puteam să mă întorc la meci în niciun fel. Mă aflu, chiar și astăzi, în stare de șoc. Nu este prima dată când am căzut victimă unui atac de acest gen. Acum mi-e frică să mai bat cornere atunci când joc", se arată într-un fragment din declarația scrisă de fotbalist.

Incidente la meciul Lyon - Marseille. Partida a fost abandonată

Liga Profesionistă de Fotbal din Franța a anunțat convocarea unei ședințe de urgență a Comisiei de Disciplină, pentru a lua măsuri și pentru a decide soarta acestei partide.

Scenariul cel mai probabil este rejucarea meciului la o dată ulterioară, însă fără spectatori în tribune. Lyon ar putea să fie și depunctată, mai scrie presa din Franța.

Cei de la Olympique Marseille au mai pățit-o în acest sezon, la meciul jucat la Nice, acolo unde suporterii gazdă de asemenea au provocat incidente regretabile. Aceștia au pătruns pe gazon și au sărit la bătaie cu jucătorii lui Marseille, iar partida a fost suspendată și jucată la o dată ulterioară.

Meciul dintre Lyon și Marseille este al 4-lea din acest sezon care este suspendat din cauza fanilor.

"Ne cerem scuze. Vinovatul a fost prins imediat. Când sunt 55.000 de oameni în tribună, trebuie să iei măsurile necesare pentru a preveni incidentele. Noi încercăm să facem asta mereu, dar nu e o muncă ușoară", a spus președintele lui Lyon, Jean Michel Aulas.

VIDEO cu momentul în care Payet este lovit cu o sticlă în cap:

Etichete: marseille , lyon marseille , dimitri payet

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă