Diferența dintre vaccinul Pfizer și paracetamol. Medic român: ”Știm mai multe despre vaccin, decât despre unele substanțe banale pe care le folosim fără rețineri”

2 luni in urmă 45

Între vaccinul Pfizer și paracetamol nu e nicio diferență din punct de vedere al aprobării, scrie dr. Vasi Rădulescu, într-un mesaj preluat pe platforma RO Vaccinare. Medicul subliniază că atât vaccinul Pfizer, cât și paracetamoul, au actele în regulă, la fel și studiile la fel.

Fiolă cu vaccinul Pfizer

Diferența între vaccinul Pfizer și paracetamol. Medic român: ”Știm mai multe despre vaccin, decât despre unele substanțe banale pe care le folosim fără rețineri”

Profimedia Images

Mesajul medicului vine în sprijinul celor care încă sunt de părere că vaccinul anti-Covid este experimental și nu există studi suficiente care să îi susțină siguranța și eficacitatea, în paralel cu ”unele substanțe banale pe care le folosim fără rețineri”.

”La vaccinul Pfizer/BioNtech știm exact mecanismul de acțiune - un ARN mesager special făcut, încărcat cu instrucțiuni, se duce la ribozom și-i spune cum să producă proteina S a virusului. Ribozomul, această fascinantă fabrică de proteine, se supune sarcinii fără să strâmbe din nas. Traduce ARN-ul și face proteina. Numai că proteina asta nu e self, chiar dacă e făcută in house. Iar dacă nu e self, adică nu e o structură tipică organismului uman, imunitatea se sesizează imediat și-ncepe să facă molecule pentru a o recunoaște, cataloga, omorî. Acele molecule rămân active mai mult timp, iar dacă virusul natural intră în corp, îi este recunoscută proteina S și este rapid anihilat”, explică medicul.

”La paracetamol nu știm nici până astăzi, chiar dacă e folosit de mult timp la tot felul de afecțiuni, care este mecanismul exact de acțiune. Unii au zis de substanța P, dar nu e nimic sigur. Îi știm efectele bune, îi știm reacțiile mai puțin bune, iar sute de milioane de oameni iau paracetamol probabil în vreme ce tu citești aceste cuvinte. Asta nu înseamnă că e ceva greșit la mijloc. La fel se întâmplă cu unele anestezice, unde nu știm exact mecanismul de acțiune”, a mai scris el.

”Vă mai spun că Moderna începe să testeze un vaccin anti-HIV bazat pe ARN mesager. Vă mai spun că se lucrează la un preparat pentru scleroza multiplă, tot pe aceeași tehnologie ultrastudiată. Viitorul va fi al acestor componente care vor sta la baza vaccinurilor, tratamentelor împotriva cancerului și bolilor care actual nu au leac. Experții le vor aproba deplin, lumea se va schimba în jurul nostru. Iar scepticii ar face bine să țină pasul, altfel vor rămâne simpli caraghioși”, a mai scris dr. Vasi Rădulescu, medic specialist medicină internă.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă