Didi Devaprya, înger păzitor pentru zeci de copii abuzaţi

1 lună in urmă 1

Amurtel este acum casă pentru 12 copii abuzaţi şi centru after school pentru 30 de copii din medii defavorizate.

Aici, cei mici găsesc o masă caldă, ajutor la lecţii şi afecţiunea care le lipseşte acasă.

Didi Devaprya, mama adoptivă a acestor copii, a vorbit la Antena 3 despre acest proiect amplu, fiind în România din anul 1995.

''Invitaţia a venit imediat după Revoluţie, când nevoia cea mai mare a fost pentru copiii care erau în instituţii mari şi atunci  noi am început de atunci să ne ocupăm de copii şi am deschis familia Amurtel care este această casă, un centru rezidenţial de tip familial în care oferim dragoste şi condiţii propice pentru copii, ca ei să de dezvolte bine şi armonios.

Profilul nostru s-a schimbat uşor, pentru că nu mai sunt acele instituţii mari. Din fericire, sistemul de Protecţia a Copilului s-a dezvoltat în bine în ultimii 25 de ani.  (...) Majoritatea copiilor vin la noi din cauza problemelor cu alcoolul, direct sau indirect. Adică, părinţii au probleme cu alcoolul şi din cauza aceasta sunt violenţe domestice, neglijenţă, unii chiar nu au fost la şcoală niciodată. (....) Pentru mine este o mare satisfacţie când reuşim să le oferim nişte experienţe de care nu au avut parte niciodată, să mergem la camping, la mare, să primească de Crăciun cadouri, sub brad. Sunt foarte mândră de ei.

Ţinem legătura aproape în fiecare zi primesc un apel de la unul dintre ei care acum sunt adulţi. Ne simţim ca nişte bunici, pentru că avem copii care acum la rândul lor sunt părinţi  şi au copii. Ne contactează, ne povestesc, ne cer sfaturi. Suntem foarte bucuroşi, pentru că aproape toţi copiii noştri s-au descurcat, adică reuşesc să fie stabili, să aibă un job, se integrează în societate'', a spus Didi A. Devaprya, preşedinta Amurtel.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă