Diana Șoșoacă, acuzații grave la adresa autorităților. Ce plan diabolic li se pregătește cetățenilor: „Se vor provoca infectari masive”

3 săptămâni in urmă 1

Diana Șoșoacă a răspuns luni seară atacurilor care se îndreaptă asupra ei și a celor care au protestat în Piața Victoriei. Fosta membră a partidului AUR demască planul autorităților, susținând faptul că se dorește o infectare în masă a populației pentru a arăta cu degetul către persoane nevinovate.

Fosta senatoare AUR, reacție acidă la adresa deputatului Pavel Popescu

În urma afirmațiilor sale total nepoliticoase, potrivit cărora, Diana Șoșoacă ar trebui să se se afle într-un spital de psihiatrie și nu în Parlament, senatoarea l-a luat la rost pe deputatul PNL Pavel Popescu, afirmând că se folosește de numele său pentru a se face cunoscut în spațiul public.

În plus, Diana Șoșoacă susține că afirmațiile făcute de deputat sunt false, după ce acesta a declarat că protestatarii din Piața Victoriei erau infectați cu Covid-19, dar asimptomatici.

”E un ilustru necunoscut care îmi pronunță numele și se folosește de numele meu să mai audă lumea că există unul ca ăsta în Parlamentul României. Cam asta e! Este și o infracțiune de exercitare a unei profesii fără drept, având în vedere că domnul emană niște… Bine că nu a vorbit despre probleme ginecologice, vă dați seama unde ajungeam.

Cum își permite să facă afirmații pe care nu le poate face decât un cadru medical? Au fost peste 10.000 de persoane în Piața Victoriei, le-a consultat el? De unde știe el că sunt asimptomatici?”, a spus Diana Șoșoacă în emisiunea lui Victor Ciutacu, Punctul Culminant.

“Cine va scăpa bine, cine nu, nu”

Diana Șoșoacă a susținut în cadrul aceleiași intervenții faptul că la nivel înalt se pregătesc infectări în masă ale populației, iar ulterior, vina se va da pe oamenii care s-au împotrivit corupției și au încercat să facă ceva pentru binele cetățenilor.

„Se vor provoca infectări masive. Asta este din sistem, vor fi infectări masive și vor da vina pe noi care ieșim la proteste, în al doilea rând pe medici. Flavia Grosan, de exemplu”, a mai declarat Diana Șoșoacă.

În urma declarațiilor sale extrem de grave, Diana Sosoaca a fost întrebată de moderatorul emisiunii, Victor Ciutacu, dacă dezvăluirile sale nu reprezintă un scenariu puțin exagerat, fără dovezi clare.

Diana Șoșoacă a negat acest lucru, dând asigurări cu privire la faptul că deține aceste informații compromițătoare din surse sigure.

„Nu e nicio supoziție, mi s-a zis din interior. Da, de la oameni din servicii. Cine va scăpa bine, cine nu, nu. S-au distrus niște contracte de sute de milioane de euro. Discutăm de bani, aici e problema. Eu ce va spun, că este genocid!”, a concluzionat aceasta.

The post Diana Șoșoacă, acuzații grave la adresa autorităților. Ce plan diabolic li se pregătește cetățenilor: „Se vor provoca infectari masive” appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă