Dezvăluiri șocante despre scandalul cu manele și whisky în autocarul juniorilor de la Steaua! Cum ar fi mușamalizat CSA totul până la articolul din ProSport: „Știau de jumătate de an! E dubios” | EXCLUSIV

2 săptămâni in urmă 22

CSA Steaua se află în mijlocul unui scandal uriaș, după ce ProSport a publicat, în exclusivitate, imagini video din autocarul grupei U15 în care părinții copiilor consumau alcool de față cu aceștia, iar pe fundal se auzeau manele.

Imaginile sunt din ianuarie 2020, însă abia acum au ajuns pe adresa redacției noastre. Totuși, despre aceste imagini CSA are cunoștință de mai bine de o jumătate de an, după cum spune chiar unul dintre părinții aflați în autocarul respectiv.

„CSA Steaua are cunoștință despre videoclipul respectiv de cel puțin o jumătate de an”

Marius Voica, tatăl unui dintre copiii care apar în imaginile prezentate de ProSport, s-a aflat și el în autocarul în care s-a consumat whiskey de față cu copiii și spune că CSA știa de imagini de peste 6 luni.

„Părinții au fost la o ședință pe care a ținut-o domnul profesor. Și-a asumat tot ce s-a întâmplat, mi-a spus exact cum stau lucrurile. Am înțeles că dânsului i s-a sugerat să-și dea demisia. Mi se pare puțin ciudată această chestie. CSA Steaua are cunoștință despre videoclipul respectiv de cel puțin o jumătate de an”, a declarat Marius Voica pentru ProSport.

„De la dumneavoastră a pornit șirul evenimentelor”

Marius Voica recunoaște că CSA s-a autosesizat după dezvăluirile ProSport, care a scris și despre jucătorul pe „fals” folosit de antrenorul U15 și U16 Florin Neață: „Filmul evenimentelor cu prezentările dumneavoastră, că practic de la dumneavoastră a pornit șirul evenimentelor, a plecat de la folosirea copilului pe fals. E un copil care a fost folosit la înțelegerea dintre antrenorul nostru și antrenorul echipei cu care juca, acel antrenor a spus că nu are nimic împotrivă să joace, că sunt copii. Mi se pare că se pune o presiune… Copilul respectiv nu era de o vârstă mai mare, era din cadrul grupei noastre.

Domnul profesor a făcut acest lucru pentru echipă, pentru club. Dânsului i s-au pus niște obiective foarte clare de performanță. Noi cu grupa asta de U15 participăm și la U16. Inclusivi la U16 i s-a spus foarte clar să se califice în play-off, altfel îi va fi luat din salariu. Domnul Ogăraru a pus aceste obiective. Știm că au existat negocieri vizavi de salariile antrenorilor și de obiective”.

Reacția CSA!

Deși CSA Steaua știa de filmuleț de mai bine de jumătate de an, acum a emis un comunicat și a anunțat că va lua măsuri în acest caz.

„Ca urmare a materialelor apărute în spaţiul public referitoare la grupa de fotbal 2007 din cadrul Centrului de Copii și Juniori, CSA Steaua București face următoarele precizări:

Conducerea clubului CSA Steaua Bucureşti a dispus măsuri pentru analizarea faptelor semnalate, petrecute în urmă cu aproximativ doi ani, urmând ca în cel mai scurt timp să ia măsurile care se impun.
Subliniem, de asemenea, că la nivelul clubului există toleranță zero pentru comportamente neconforme cu normele și valorile promovate de CSA Steaua sau abateri disciplinare de la conduita sportivă, indiferent de calitatea celor implicați în activitățile clubului.

În acest sens, la începutul actualului sezon competiţional, la nivelul secţiei de fotbal s-au implementat o serie de proceduri operaţionale care reglementează conduita antrenorilor şi sportivilor din cadrul secţiilor de performanţă”, se arată în comunicatul CSA Steaua.

ProSport va publica astăzi, de la ora 16:00, partea a patra a dezvăluirilor explozive de la CSA Steaua.

The post Dezvăluiri șocante despre scandalul cu manele și whisky în autocarul juniorilor de la Steaua! Cum ar fi mușamalizat CSA totul până la articolul din ProSport: „Știau de jumătate de an! E dubios” | EXCLUSIV appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă