Dezvăluiri incredibile! Christoph Daum a scăpat „porumbelul”: „Am vorbit aseară cu el!” De cine se tem nemții din echipa lui Mirel Rădoi

3 săptămâni in urmă 7

Ionuț Badea, fostul secund al lui Christoph Daum pe când neamțul a pregătit naționala României, a dezvăluit că a vorbit la telefon cu acesta. Daum i-a dezvăluit tehnicianului român că nemții i-au remarcat pe Valentin Mihăilă și pe Dennis Man și sunt pregătiți să le acorde o atenție deosebită celor doi jucători ai Parmei.

Christoph Daum a fost selecționerul naționalei noastre între 2016 și 2017, dar a plecat în urma rezultatelor sub așteptări. Neamțul nu a mai antrenat de atunci, dar este la curent cu tot ce se întâmplă în fotbalul mondial. Daum spune că Joachim Low și compania sunt la curent cu orice mișcare din lotul lui Mirel Rădoi.

ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

Dezvăluiri incredibile! Christoph Daum a scăpat „porumbelul”: „Am vorbit aseară cu el!” De cine se tem nemții din echipa lui Mirel Rădoi

„Am vorbit aseară cu Daum, cred că vreo oră. Germanilor le este teamă de Mihăilă și de Man”, a dezvăluit la Digi Sport Ionuț Badea, fost secund al neamțului pe banca naționalei.

Pe de altă parte, atmosfera de la Mogoșoaia este una prudentă. Mirel Rădoi recunoaște că meciul cu România poate fi pentru nemți ca unul amical. „Pentru ei, aceste meciuri par ca unele amicale, înainte de un turneu final. Noi sperăm ca mâine seară să puteam să avem curaj să creăm probleme naționalei Germaniei”, a spus selecționerul la conferința de presă dinaintea partidei de azi.

Ion Crăciunescu apreciază modul de a gândi al selecționerului, dar se teme de mentalitatea jucătorilor români. „,Mi-e frică cu nemții! Avem niște metehne de care scăpăm greu”, spune fostul mare arbitru.

Max Nicu, mesaj pentru Mirel Rădoi: „România trebuie să profite de asta!”

Max Nicu a debutat în 2009 în tricoul naționalei României, pentru care a apucat să joace doar trei meciuri. Fostul jucător al Herthei Berlin și al Universității Cluj a rămas cu sufletul alături de „tricolori”. Fostul mijlocaș are și câteva sfaturi pentru staff-ul lui Mirel Rădoi:

„După ce Löw și-a anunțat retragerea, reacția fanilor a fost pozitivă, căci rezultatele din ultima perioadă nu au fost satisfăcătoare. Germania este favorită în grupă și este recunoscută pentru mentalitatea de învingătoare. Cu toate astea, au și puncte slabe. Absențele unor jucători importanți nu influențează însă prea mult.

Am văzut echipa României și are potențial să joace un rol important. Dar are nevoie de timp să se formeze și să evolueze. Îi doresc lui Mirel să primească timpul necesar. Le doresc multă baftă!

Un sfat pentru Mirel? Germania are în fiecare joc o fază mai slabă și românii trebuie să profite de ea. Păcat că se joacă fără spectatori, dar chiar dacă va fi greu, țin pumnii pentru România”, a declarat Max Nicu în exclusivitate pentru ProSport.

Christoph Daum a preluat naționala României după EURO 2016 și a fost demis 14 luni mai târziu, în septembrie 2017, după ce prima reprezentativă a ratat calificarea la Mondialul din Rusia.

România – Germania, din Grupa J a preliminariilor pentru Campionatul Mondial 2022, se joacă azi, de la 21:45, și va putea fi urmărit în format Live Video Online pe ProSport.ro.

The post Dezvăluiri incredibile! Christoph Daum a scăpat „porumbelul”: „Am vorbit aseară cu el!” De cine se tem nemții din echipa lui Mirel Rădoi appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă