Dezvăluiri din culisele ultimei victorii a României U21 cu Olanda: „Antrenorul ne-a luat telefoanele și televizoarele”

3 săptămâni in urmă 1

Articol de - Publicat miercuri, 24 martie 2021, 13:02 / Actualizat miercuri, 24 martie 2021 13:17

Radu Mărginean, ajuns la 38 de ani, povestește cum s-a pregătit ultima victorie a României U21 cu Olanda, 2-0 în 2005: cu un cantonament de o săptămână.

România U21 debutează azi la Campionatul European de tineret. „Tricolorii mici” întâlnesc în prima etapă a grupelor, de la ora 22:00, reprezentativa Țărilor de Jos (Olanda). Confruntarea poate fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe TVR 1.România U21 a fost repartizată în Grupa A la Euro, alături de Ungaria, Germania și Olanda.Programul integral de la Campionatul European de tineret 

Echipa României care a învins Olanda în preliminariile Euro U21 2006, 2-0 pe 25 martie 2005 la Urziceni, e o combinație pestriță de fotbaliști rodați în Liga 1, de nume ce au dispărut de multă vreme de pe radar și jucători care încă evoluează în prima ligă din România sau Bulgaria. În primele două categorii intră Radu Mărginean, fost mijlocaș ce a traversat tot Ardealul pentru 163 de meciuri în Liga 1. La UTA, la Oradea, la CFR Cluj, la Bistrița. 

Acum, la 5 ani după retragere, antrenează generația 2008 a clubului din orașul său de baștină, UTA. Și rememorează meciul de la Urziceni, decis de golurile lui Prepeliță (21-penalty) și Curelea (81).

 Din păcate, România a pierdut apoi cu Macedonia (0-1) și returul cu Olanda (0-2), ratând barajul pentru calificarea la CE.

- Radu, ești unul dintre fotbaliștii din acel meci de care se știu prea puține acum.
- Da, sunt antrenor la grupa 2008 de la copiii UTA-ei. Am mai antrenat o singură generație până acum.

- Jucăm cu Olanda la U21. Ce mai ții minte de la victoria din 2005, singura?
- Sincer să îți spun, din meci nu mai știu multe. Da, că a fost eliminat Van Persie, asta îmi aduc aminte. Dar n-am cum să uit pregătirea! A fost un cantonament de vreo săptămână pe care l-am făcut înainte de meci. Selecționer era Florin Marin. Ne-a luat tot. Televizoarele din camere, telefoanele. Eram supermontați, toată săptămâna vorbeam între noi, că intrăm tare în meci, că batem. Și am bătut!

- Cine era lider atunci la națională?
- Păi, Keșeru abia venise, Bănel era și el nou... Tamaș și Zicu erau, așa, pilonii

- De lotul actual ce zici?
- Unul bun. Avem și un jucător de la UTA, pe Adi Petre. Sunt convins că are calități, s-a văzut asta în Danemarca, nu a reușit să se acomodeze la ultimele șederi și cred că Europeanul ăsta e o șansă și pentru el.

- Dar ne lipsește alt arădean. Man.
- Ei, Man e deja o certitudine. Și sunt sigur că încet-încet trebuie să se impună ca titular și în naționala mare. 

Ce fac ceilalți 13 „tricolori" din 2005

Sebastian Huțan - portarul s-a retras la numai 29 de ani din cauza numeroaselor probleme la genunchi; a ajuns șofer de TIRRaul Ciupe - continuă să joace la Sănătatea Cluj, în L3Dorin Goian - ultima oară antrenor la Foresta Suceava, după ce fusese și președinteMihai Neșu - acasă, la Oradea, de unde se ocupă de fundația ce-i poartă numeleMarius Constantin - este singurul care mai joacă în Liga 1, la CraiovaAndrei Prepeliță - antrenorul lui FC ArgeșBănel Nicoliță - patron-jucător la CS Făurei, L3Claudiu Keșeru - continuă să joace la LudogorețRăzvan Cociș - stabilit la ChicagoLucian Burdujan - a jucat până anul trecut în ligile inferioare din GreciaCosmin Moți - joacă la LudogorețIanis Zicu - antrenor principal la Farul Constanța, în L2Costin Curelea - face parte din staff-ul lui Dan Petrescu, a fost secund la CFR și apoi la Kayserispor. 

România U21 - Olanda U21: echipe probabile

ROMÂNIA U21: 1. A. Vlad - 16. Haruț, 15. Chindriș, 4. Pașcanu, 2. Boboc - 22. Olaru, 8. M. Marin, 11. A. Ciobanu - 10. Moruțan, 9. G. Ganea, 20. Mățan 
REZERVE: Aioani, Eșanu, Ciobotariu, Drăgușin, Vlădoiu, Opruț, Oaidă, Dulca, Itu, Cîmpanu, Oct. Popescu, Ad. Petre
SELECȚIONER: Adrian Mutu

OLANDA U21: 1. Scherpen - 2. Zeefuik, 3. Schuurs, 12. Teze, 5. Bakker - 10. De Wit, 8. Koopmeiners, 22. Reis - 21. Dilrosun, 9. Boadu, 7. J. Kluivert 
REZERVE: Bijlow, Paes, Botman, Doekhi, Malacia, Geertruida, Kadioglu, Gakpo, Ekkelenkamp, Harroui, Lang, Brobbey
SELECȚIONER: Erwin van de Looi

Stadion: Bozsik Arena (Budapesta, Ungaria)
Arbitru: Sandro Scharer

VIDEO România U21 debutează la EURO 2021! Totul despre meciul cu Olanda U21

Citește mai multe știri despre România u21: 

Analiză GSP: România U21, mai experimentată ca Olanda U21! Dar la Chindia sau Botoșani!

Presa din Spania nu crede într-un nou miracol al echipei naționale de tineret: „Cea mai bună generație are o problemă uriașă” + Cine este considerat cel mai bun jucător

Playtech: Cine a dat chiar acum 100.000 de euro pentru salvarea lui Dinamo. Surpriză mare: am aflat cine ajută DDB


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă