Dezvăluire: Fiul premierului Viktor Orban a absolvit un curs la Academia Militară Regală Britanică / Statul maghiar i-a plătit școlarizarea cu 100.000 de euro

1 lună in urmă 24

Unul dintre cei trei ofițeri maghiari care au absolvit pregătirea de elită a Academiei Militare Regale Britanice Sandhurst a fost Gáspár Orbán, fiul prim-ministrului Viktor Orbán.

Un asemenea curs costă aproximativ 100.000 de euro, iar banii au fost plătiți de stat, în condițiile în care tânărul Orban depusese jurământul militar de doar două luni. 

Publicația independentă Telex.hu a publicat o anchetă în exclusivitate pe acest subiect, în care au oferit informații despre cursul urmat de fiul premierului pe banii statului maghiar.

Când jurnaliștii de la siteul de știri intependent Telex.hu au întrebat despre acest lucru la conferința de presă online a guvernului, purtătorul de cuvânt le-a schimbat întrebările, eliminând orice mențiune a fiului premierului.

Potrivit publicației, Gáspár Orbán și-a început studiile la Academia militară britanică de elită la doar două luni după ce a depus jurământul ca membru al Forțelor Armate Maghiare.

El a fost unul dintre cei trei soldați maghiari care au avut șansa în acel an să finalizeze cursul de 9 luni cu o bursă de la Ministerul Apărării și a absolvit 11 decembrie 2020.

Jurnaliștii au aflat acest lucru pentru că Academia a publicat lista numelor absolvenților în Daily Telegraph, după o cutumă a instituției de învățământ.

În data de 1 ianuarie, ziarul britanic a scris despre ceremonia ținută în 11 decembrie, iar lista numelor publicate l-a inclus și pe cel al fiului premierului maghiar.

Imagini din timpul ceremoniei au fost publicate pe contul de Facebool al Academiei Militare Regale Britanice:

Telex.hu scrie că Gáspár Orban, în vârstă de 28 de ani, își începuse cariera militară în 2019, când a participat la un antrenament de bază de șase săptămâni la grupul de pregătire a echipajului de luptă al Brigăzii a 2-a a Forțelor Speciale „vitéz Bertalan Árpád” din Forța Ungară de Apărare.

Atunci a depus jurământul și a devenit soldat profesionist. Cotidianul politic Népszava a publicat pentru prima dată știrea că trei cetățeni maghiari au finalizat cursul la Sandhurst în mai 2020, iar Ministerul Apărării din Marea Britanie a confirmat ulterior acest lucru prin intermediul Ambasadei Regatului Unit în Ungaria.

Ulterior, Ministerul Apărării din Ungaria a verificat acest lucru, adăugând că „cererea era deschisă oricărui soldat maghiar cu ambiția și abilitățile adecvate. Participanții au fost selectați de ofițerul adjutant pe baza evaluării integrate a performanței profesionale, a rezultatelor pregătirii și a atitudinii solicitanților. ”

Ministerul Apărării le-a declarat jurnaliștilor că tariful cursului de la Sandhurst depinde de gradul cadetului și de tipul de antrenament.

”Am încercat să îl contactăm pe fiul prim-ministrului atât direct, cât și prin intermediari, dar el a ignorat încercările noastre de a-l contacta. Am trimis mai multe solicitări Ministerului Apărării, Biroul Primului Ministru și Academiei Sandhurst, dar încă nu am primit răspunsuri de la acestea. Ambasada Ungariei din Marea Britanie a răspuns la întrebările noastre doar în termeni generali” se arată în articolul publicației maghiare.

Jurnaliștii au trimis și alte întrebări autorităților maghiare, însă toate au rămas fără răspuns.

La conferințele de presă săptămânale ale guvernului, desfășurate online din cauza pandemiei, întrebările jurnaliștilor sunt citite cu voce tare de către un purtător de cuvânt.

Cele pe subiectul fiului lui Orban au fost însă schimbate.

”Am primit întrebări de la Telex cu privire la cursurile în străinătate ale soldaților maghiari și cu privire la cine a primit burse. Nu suntem în situația de a oferi date personale” a spus purtătorul de cuvânt Alexandra Szentkirályi. Șeful stafului lui Orban, Gergely Gulyás, a adăugat imediat: ”Cel care procesează datele în discuție este Ministerul Apărării”.

Cine este Gáspár Orbán

Potrivit ziarului maghiar citat, Gáspár Orbán se pregătea să fie jucător de fotbal, jucând în echipa de tineret a FC Videoton, unde a avut primul său joc oficial de nivel secund în toamna anului 2010.

În 2011, echipa l-a promovat la profesioniști însă o accidentare i-a pus capăt carierei.

Gáspár a călătorit în Uganda cu organizația de caritate creștină Empower a Child în același an, predând fotbal copiilor, unde, după cum afirmă el, a devenit un adevărat credincios.

„L-am cunoscut pe Iisus Hristos în Africa”, a spus el mai târziu la Radio Golgota.

După întoarcerea în Ungaria, el a fondat Mișcarea Creștină Felház. Trei ani și jumătate mai târziu, Felház și-a încetat activitatea. Între timp Gáspár Orbán a studiat la Facultatea de Drept a Universității Eötvös Loránd, terminând în 2018. Dar, în loc de carieră juridică, a trecut la armată, devenind soldat în vara anului 2019.

Două luni mai târziu, a început pregătirea de elită la Academia Sandhurst cu doi dintre camarazii săi maghiari, plătiți printr-o bursă de la Ministerul Apărării.

Telex.hu este o publicație independentă din Ungaria, formată în principal din jurnaliști ai Index.hu, care au demisionat în masă după ce publicația la care lucrau a suferit o preluare ostilă din partea unui apropiat al guvernului Orban.

Noul portal de știri a fost numit „Telex”, iar cei 70 de foști angajați Index.hu, au promis independență editorială și interacțiune cu cititorii. 

Portalul se finanțează prin donații și publicitate.

Surse informații și foto: Telex.hu

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă