Dezinformare: Cum încearcă Rusia să denatureze realitatea legată de adoptarea în România a legii Magnițki

3 săptămâni in urmă 2

Parlamentul României pregătește, din obediență față de Statele Unite, o lege antirusească gândită pentru un avocat corupt. Această narațiune falsă apare într-o postare de pe pagina de Facebook a ambasadei Rusiei la București care critică așa-numita lege Magnițiki, aflată la Camera Deputaților după ce a fost adoptată de Senat, arată Veridica.ro într-o analiză dedicată acestei încercări de dezinformare. Proiectul de lege prevede, de fapt, instituirea unor sancțiuni pentru cetățenii străini care se fac vinovați de încălcări grave ale drepturilor omului.

NARAȚIUNI: 1. Parlamentul României pregătește, din obediență față de Statele Unite, o lege antirusească gândită pentru un avocat corupt. 2. Rusia a aplicat legea în cazul avocatului Serghei Magnițki și a șefului „Hermitage Capital”, W.Browder, ambii acuzați de evaziune fiscală în dauna statului rus. 3. Chiar și dacă am admite că Magnițki a fost supus relelor tratament, susține Ambasada în postarea sa, acestea sunt incomparabil mai mici cu cele pe care le aplică SUA la baza de la Guantanamo, suspecților de terorism.

CONTEXT: Camera Deputaților, ca for decizional, urmează cursul legislativ, după votul pozitiv primit la Senat în octombrie 2019, și ar trebui să voteze sau nu până la finalul lunii proiectul „Legii Magniţki” privind instituirea unor sancţiuni în privinţa cetăţenilor străini responsabili pentru încălcarea gravă a drepturilor omului.

Conform deputaților USR care au elaborat acest proiect de lege în 2018,  Ministerul Afacerilor Externe (MAE) va elabora o listă a cetățenilor străini despre care există informații sau motive serioase de a bănui că au fost implicați sau au contribuit la corupția la nivel înalt, la spălarea banilor sau la încălcarea drepturilor omului, care a avut drept rezultat moartea sau vătămarea gravă a unei persoane. Cetățenii străini aflați pe această listă vor avea interzisă intrarea în România, iar fondurile lor din România vor fi blocate, precizează autorii.

Mai mulți oligarhi ruși dețin afaceri mari în România, precum compania producătoare de aluminiu și derivate Also Slatina deținută de oligarhul Vasile Maşitski. Acesta a figurat și el pe listele de sacțiuni ale SUA, astfel că există pericolul ca, în cazul adoptării Legii Magnițki și în România, bunurile acestuia din România – respective, Alro Slatina – să fie înghețate. De altfel, în 2018, Maşitski a și încercat să listeze compania la Bursa de Valori București (BVB) în contextul unor posibile sancţiuni americane asupra proprietăţilor din UE ale sale.

În ceea ce privește contextul global, legea Magnițki a apărut, într-adevăr, prima oară în Statele Unite, în 2012, cu scopul specific de a-i sancționa pe cei despre care se bănuia că ar fi fost vinovați de arestarea și moartea în detenție a acestui avocat. În 2017, însă, domeniul de aplicare a legii a fost extins, astfel încât să poată fi sancționate persoane care încalcă drepturile omului oriunde în lume, indiferent de naționalitatea lor.

De la sfârșitul anului 2020 și Uniunea Europeană are o lege Magnițski în baza căreia poate sancționa persoane care încalcă drepturile omului sau entități care au legătură cu astfel de abuzuri.

Pe 24 noiembrie 2008, avocatul rus Serghei Magnițki a fost arestat după ce a dezvăluit detalii despre o fraudă de 230 de milioane de dolari, bani ce ar fi ajuns în buzunarelor unor înalți oficiali ai Ministerului de Interne rus din fondul internațional „Hermitage Capital”. După 358 de zile de detenție în condiții inumane, Magnițki avea să moară.

Oficial, anchetatorii au susținut că moartea sa a fost cauzată de insuficiență cardiacă, însă o ancheta independentă ceruta de Consiliul pentru drepturile omului de la Kremlin a descoperit că Magnițki a fost bătut cu bestialitate cu puțin timp înainte să moară, iar moartea sa a survenit tocmai din cauza acestor leziuni.

Legea Magnițki se aplică la nivel global, din 2016, autorizând guvernul SUA să-i sancționeze pe acei oficiali pe care îi consideră că au încălcat drepturile omului, înghețându-le bunurile și interzicându-le să intre în SUA.

OBIECTIV: Inducerea ideii că România este doar o „colonie” a SUA, de care legiuitorii români ascultă orbește și sunt doar niște unelte în mâinile Occidentului.

Rusia vrea să evite sancționarea în România a unor oficiali sau oligarhi ruși și să oprească în același timp o nouă țară membră a UE și a NATO să adere la o listă internațională de astfel de țări care au adoptat „Legea Magnițki” în forma inițială din SUA.

De asemenea, Rusia își dorește să evite ca România să intre pe lista țărilor care discută într-o formă națională Legea Magnițki precum Franța, Germania, Suedia, Danemarca, Olanda, Africa de Sud, Australia, Ucraina sau chiar Republica Moldova, după cum se arată în expunerea de motive a autorilor proiectului de lege.

Mai mult, o pleiadă de oligarhi ruși dețin afaceri în industria românească. Adoptarea legii în cauză în România le-ar putea pune în pericolul afacerile. Așadar, preocuparea ambasadei Rusiei ține mai mult de apărarea intereselor materiale ale oligarhilor ruși în România din industria petrolieră și cea siderurgică.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Nicio lege Magnițki actuală nu vizează Rusia în mod specific, chiar dacă sunt denumite așa în memoria avocatului și cu trimitere la proiectul de lege adoptat în Statele Unite în 2012. Ținta actualelor legi – inclusiv a celei române – sunt persoanele responsabile de încălcarea gravă a drepturilor omului oriunde în lume; cetățenii ruși riscă sanctiuni prevăzute de aceste legi doar dacă se fac vinovați de astfel de încălcări.

Argumentele din postarea Ambasadei ruse sunt expuse prin tehnica „what about”, cunoscută generic de „whataboutism sau whataboutery” prin care se pune în discuție din capul locului pretinse încălcări de către SUA a drepturilor omului în cazul Guantanamo și a suspecților de terorism închiși acolo, în încercare de a distrage atenția de la subiectul central – moartea avocatului rus Serghei Magnițki în urma bătăilor primite în închisoare în 2009. Se transmite totodată și mesajul subliminal este că moartea lui Magnițki, indiferent dacă ar fi fost sau nu provocată de rele tratamente, nu se compară cu ce a făcut SUA la Guantanamo cu sute sau mii de suspecți de terorism.

Argumentele rusești se referă numai la cazul de evaziune fiscală legat de Magnițki și angajatorul său William Browder, președintele fondului Hermitage Capital.

Apoi, Ambasada face trimite la cazul Magnițki judecat în Elveția, citând trunchiat foarte abil procurorii elvețieni. De altfel, procurorii elvețieni încă nu au închis cazul, dar afirmațiile Ambasadei ruse conduc în această direcție.

Citește tot articolul pe Veridica.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă