Dezbatere pe tema integrării egalităţii de gen în politicile publice, organizată luni

2 săptămâni in urmă 13

Mai mulţi lideri din domeniul bancar, dar şi membri ai Guvernului şi ai Parlamentului participă luni la o audiere publică privind integrarea perspectivei de gen în politicile publice, organizată de grupul de iniţiativă în politici publice VERTIK, se menţionează într-un comunicat remis de asociaţie. Potrivit sursei, la eveniment vor participa, printre alţii, preşedintele Senatului, Anca Dragu, consilierul de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Alexandra Bocşe, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, secretarul de stat din Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, Luminiţa Popescu, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, directorul pentru România al Băncii Europene de Investiţii, Lara Tassan Zanin. VERTIK are în vedere propunerea a trei scenarii de lucru pentru integrarea perspectivei de gen în politicile publice şi propunerea de măsuri specifice de promovare a femeilor şi de legislaţie adaptată privind tratamentul egal dintre femei şi bărbaţi. Evenimentul face parte din procesul de redactare a unei propuneri de politică publică alternativă în aria măsurării şi urmăririi egalităţii de gen şi încurajării participării economice a femeilor. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)    Sursa foto: Vertik România - Grup de inițiativă în politici publice/Facebook.com
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă