Dezastru pe Transalpina după codul roşu de vijelii. Tarabele au fost răsturnate de vânt, iar mobilierul aruncat pe şosea

2 luni in urmă 44

Dezastru pe Transalpina după codul roşu de vijelii. Chioşcurile din zonă au fost răsturnate de vântul care a suflat cu peste 90 de kilometri pe oră.

Dezastru pe Transalpina. Tarabe răsturnate şi mobilier împrăştiat pe şosea

Citeşte şi Furtună în Valea Jiului. Vijelia a smuls acoperişul unui bloc şi a doborât un stâlp de electricitate în Hunedoara

Imaginile dezastrului au fost surprinse de un localnic la scurt timp după vijelie. În fotografii se văd mai multe doze de suc împrăștiate pe şosea, după ce frigiderul în care se aflau a fost dărâmat de vânt.

Pe Transalpina și în mai multe zone din județul Gorj a fost cod roșu de furtună joi seară.

Angajații ISU Gorj au intervenit în 11 localități pentru a înlătura acoperișurile căzute, copacii căzuți pe carosabil, cablurile de curent și stâlpi de curent căzuți pe carosabil.

„ISU GJ a intervenit in mai multe localități din județul Gorj pentru gestionarea situațiilor de urgentă generate de fenomenele meteo din aceasta seara. Localitățile unde au intervenit echipajele de pompieri din cadrul subunităților noastre sunt următoarele: mun. Tg-Jiu, Novaci, Pociovaliștea, Baia de Fier, Crasna, Mușetești, Bumbești Pițic, Scoarța, Bălănești, Lelești, Tismana. Intervențiile au fost la acoperișurilor căzute, copaci căzuți pe carosabil, cabluri de curent și stâlpi de curent căzuți pe carosabil” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, potrivit gorjonline.

Citeşte şi Furtuna a făcut prăpăd în Cluj. Acoperişul unui liceu a fost smuls de vântul puternic, străzi inundate şi copaci căzuţi peste maşini. Imagini apocaliptice

Dezastru a fost şi în Târgu Jiu. Acoperişurile mai multor blocuri din oraș au fost luate pe sus de vijelie și trântite la pământ.

„O primă evaluare a pagubelor produse de această furtună arată că ne-am confruntat cu un fenomen meteo extrem. Angajați ai municipalității sunt și la această oră la datorie pentru a înlătura resturile aruncate în stradă de vântul puternic. Se muncește alături de reprezentanți ai ISU, Edilitara și ai Poliției Locale, în așa fel încât circulația în municipiu să se desfășoare în mod normal și să fie înlăturat orice pericol pentru cetățeni. Telefonul cetățeanului, 0253984 vă stă la dispoziție pentru a sesiza orice problemă. Nu ezitați să ne contactați” a scris pe contul personal de Facebook primarul Marcel Romanescu.

FOTO: Nelutz Stanciulescu – Facebook

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă