Despărțiți de un ocean, în pandemie. Un american și o suedeză care se iubesc de 7 ani povestesc cum le-a influențat criza Covid relația

2 luni in urmă 9


Tina și Victor sunt împreună de șapte ani și la fiecare trei luni, unul dintre ei traversează oceanul pentru a se întâlni - fie la casa lui din Statele Unite, fie în locuința ei din Suedia. Acest obicei le-a fost însă întrerupt, după debutul pandemiei, notează BBC, care le-a redat povestea într-un reportaj video.


„Ne-am angajat unul față de celălalt că, indiferent de ce va fi, vom parcurge această distanță lungă. Această relație nebună la distanță funcționează prin angajamentul că ne vom vedea cel puțin o dată la trei luni. Am putut face asta timp de șapte ani... până la Covid”, a mărturisit Victor.


Victor locuiește în Statele Unite, iar Tina, în Suedia. În luna martie, SUA și Suedia au interzis călătoria între cele două țări, așa că ei au rămas despărțiți de un ocean.


Cum a început povestea lor


Tina și Victor s-au cunoscut la un an după divorțul lui și după ce ea a rămas văduvă.


„Simțeam o presiune, după ce în ultimii ani am lucrat în DC în slujbe în domeniul politic. Am vrut o resetare, să-mi dau seama ce voiam să fac după ce divorțasem cu un an în urmă. Îmi place să fac drumeții și ciclism, așa că am decis să merg pe Camino de Santiago”, a povestit Victor.


„Mă plimbam prin sat, când am văzut numeroși pelerini în parc, la un picnic la care m-au invitat și pe mine. M-am alăturat lor și puțin mai târziu a venit și Tina. A fost evident că era o colegă de pelerinaj”, a descris Victor prima întâlnire cu Tina, din urmă cu șapte ani.


„Momentul acela mi-a schimbat toată viața”, a rememorat, la rândul ei, Tina, care trecea în acel moment prin clipe grele pricinuite de decesul fostului ei soț.


S-au revăzut după 9 luni


Ultima oară, Victor a părăsit Suedia în ianuarie, după ce a vizitat-o pe Tina de Crăciun. Din cauza restricțiilor de trafic, el n-a mai putut să revină în Suedia.


„Odată cu închiderea frontierelor în SUA și apoi în Europa, am știut că nu ne putem revedea prea curând, a fost ceva ce nu puteam controla”, a declarat Victor pentru BBC. „Asta ne-a făcut să ne simțim neajutorați”, a precizat și Tina.


După un timp, unele țări, printre care și Suedia, au introdus „vize de dragoste” pentru cupluri necăsătorite, iar călătoriile au devenit permise pentru cuplurile necăsătorite care intenționează să locuiască în Suedia.


„Am găsit pe site două rânduri care spuneau că, dacă poți aduce dovezi că ai o relație pe termen lung, poți intra în Suedia. «Știi, ai voie», i-am spus imediat lui Victor”, a precizat Tina.


La nouă zile după această veste, Victor s-a urcat într-un avion cu destinația Europa.


„Nu știam dacă va fi lăsat în Suedia, în ziua când sosea, dar merita să încerce”, a declarat Tina, care a filmat ziua cea mare a reîntâlnirii, la fel cum a procedat și Victor.


Se făcuseră nouă luni de când cei doi nu se mai văzuseră.


Într-un final fericit, cei doi s-au îmbrățișat fericiți pe aeroportul din Stockholm.


„Este o tradiție să-i dăruiesc flori Tinei când ajung. În sfârșit, tocmai am coborât din avion la Stockholm. Știam că Tina era aici, așteptându-mă, așa că pentru prima dată în nouă luni am ajuns să ne vedem și să ne îmbrățișăm”, a declarat, vizibil emoționat, Victor.


Foto: captură video BBC


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă