Descoperire revoluționară despre corpul uman. Așa ceva nu vei citi în cărțile de anatomie

4 săptămâni in urmă 8

Cercetătorii au studiat, cu ajutorul unui mini-microscop, structura și distribuția spațiilor din corpul uman. Astfel, au descoperit un organ uman care ar putea fi cel mai mare din trupul nostru.

Descoperire despre corpul uman

Un studiu realizat de cercetătorii americani și care a fost publicat în revista ”Scientific Reports” arată că nu pielea este cel mai mare organ al corpului uman, așa cum știam cu toții. Acest titlu ar aparține unui organ denumit interstițiu.

Este vorba despre o vastă rețea de țesut prezentă sub piele de-a lungul anumitor organe sau în jurul arterelor și venelor. Până acum, se credea că acest țesut este compact. În realitate, este constituit dintr-o mulțime de compartimente umplute cu fluid. Chiar dacă alți oameni de știință sunt de părere că ”organ” este un termen ce nu i s-ar potrivi, această descoperire ar putea avea implicații pentru o mai bună cunoaștere a cancerului.

Pielea, care reprezintă un procent de 16% din masa corpului, este considerată a fi cel mai mare organ. Cât despre interstițiu, estimarea este de 20% din volumul corpului. Pentru a vă face o idee, la un adult tânăr, este echivalentul a zece litri. Cercetătorii care l-au descoperit susțin că ceea ce ar putea fi recunoscut ca fiind cel mai nou organ a fost întotdeauna la vedere, numai că a fost interpretat greșit.

Specialiștii sunt în plin proces de cercetare 

„Nu este un ţesut rigid, este flexibil. Este fluid. Adică arată ca un burete, ca un tampon, este vorba de nişte structuri flexibile pline de lichid, care pot fi comprimate şi apoi revin la forma iniţială”, afirmă Neil Theise, autorul studiului, potrivit nature.com.

O altă mențiune este că noul organ ar fi legat direct de sistemul limfatic. Cercetătorii sunt convinși că după ce vor descifra modul de funcționare, vor putea găsi și noi terapii anticancer.

„Ştim deja cum apare cancerul, cum pleacă din nodulii limfatici. Nu am reuşit să şi studiem destul. Suntem în plin proces de cercetare. Oare am putea identifica mecanismele care le permit celuelor să se deplaseze, şi apoi să vedem cum putem interfera cu ele? Astfel, am putea încetini metastazele sau chiar să le prevenim”, completează specialistul.

The post Descoperire revoluționară despre corpul uman. Așa ceva nu vei citi în cărțile de anatomie appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă