Descoperire macabră în Italia: Un trup mumificat ce ar putea fi al unei românce dispărute la începutul verii

1 săptămână in urmă 24

Luni, 22 Noiembrie 2021, ora 07:10

178 citiri

 Un trup mumificat ce ar putea fi al unei românce dispărute la începutul verii

Cadavrul unei femei străine, a fost găsit vineri, 19 noiembrie, lângă orașul Casarano, din regiunea Puglia, de către proprietarul terenului pe care fusese abandonat.

Trupul neînsuflețit era mumificat și aparține unei femei de vârstă mijlocie, de naționalitate română, despre care nu se mai știa nimic de la începutul verii trecute, când a fost internată la spitalul din Casarano pentru niște investigații cardiologice și neurologice, menționează Lecce Prima.

Cercetările sunt în derulare, iar identitatea nu a fost încă pe deplin confirmată, conform primelor declarații ale autorităților.

Cadavrul aflat într-o stare asemănătoare mumificării, se afla pe un teren rural de lângă via Formica, nu departe de zona industrială și de o fostă fabrică.

După descoperirea macabră, alarma a fost declanșată de proprietarul terenului respectiv.

La fața locului au intervenit carabinierii unității de investigații a comandamentului provincial și colegii lor de la Compagnia di Casarano, împreună cu un medic legist și specialiștii Departamentului de Criminalistică.

Aceștia au început cercetările pentru reconstituirea incidentuluiși pentru a stabili identitatea persoanei decedate, scrie rotalianul.com.

Interogat de carabinieri, cel care a decoperit cadavrul, proprietar al terenului, a spus că nu a mai vizitat locul de câteva luni.

cadavrul a fost transportat la camera mortuară a Spitalului „Vito Fazzi” din Lecce, în așteptarea autopsiei.

La parchet s-a deschis un dosar de cercetare pentru omor din culpă împotriva unei persoane necunoscute.

La încheietura mâinii femeii a fost descoperită o brățară gravată cu un nume care, deși aproape complet șters, le-a permis polițiștilor și procurorului să recupereze elemente utile de aprofundare a cercetărilor în curs și asupra cărora se păstrează deocamdată confidențialitatea.

Lângă cadavru, au fost găsite și hainele recuperate ulterior de anchetatori.

Citeste si:

 ”Părea să fie relaxată”

Preşedintele CIO, Thomas Bach, a avut o discuţie prin apel video cu jucătoarea de tenis Shuai Peng, a cărei situaţie a stârnit controverse în ultima perioadă, a anunţat Comitetul...

Panică pentru 11 copii și un adult care au rămas blocați într-un carusel din Capitală VIDEO

Incidentul s-a produs duminică seara, 21 noiembrie, în roller Coaster-ul din Parcul Tei, situat în Sectorul 2 din București, din cauza unei role de frânare care s-a blocat. Operatorul a...

Sursa: Ziare.com

DigiSport.ro

Digi24.ro

DigiSport.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă