Deputata Luminiţa Barcari părăseşte grupul parlamentar PNL. „Partidul şi-a schimbat direcţia politică şi nu-şi mai ţine principiile şi valorile aproape”

1 lună in urmă 12

Joi, 28 Octombrie 2021, ora 20:28

31 citiri

Deputata Luminiţa Barcari părăseşte grupul parlamentar PNL. „Partidul şi-a schimbat direcţia politică şi nu-şi mai ţine principiile şi valorile aproape”

Deputatul Luminiţa Barcari şi-a anunţat joi retragerea din grupul parlamentar PNL începând de la 1 noiembrie, astfel că numărul parlamentarilor care în ultimele zile au luat astfel de decizii se ridică la opt. Ea precizează că rămâne membru PNL.

”Începând cu data de 1 noiembrie 2021 mă voi retrage din Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor si, conform legii, voi deveni deputat neafiliat. Nu demisionez încă din Partidul Naţional Liberal, iar decizia de retragere de la lucrările grupului deputaţilor PNL nu îmi afectează munca de parlamentar. Dumneavoastră m-aţi trimis în Parlamentul României sub promisiunea fermă din partea mea că voi respecta principiile şi valorile liberalismului şi că voi lucra pentru proiecte care să dezvolte România, aşadar şi judeţul nostru, Ialomiţa”, a scris Barcari pe Facebook.

Ea subliniază că de câteva luni scena politică s-a dezechilibrat profund şi, din păcate, motivul principal îl constituie tocmai acţiunile unor politicieni ai Partidului Naţional Liberal, ”acţiuni individuale şi de grup care au condus la o criză politică aproape fără o ieşire constructivă într-un orizont de timp apropiat şi la o criză sanitară greu de explicat în termeni raţionali ci, mai degrabă, prin insuficienta atenţie acordată de către guvernanţi pandemiei”.

”S-a creat, astfel, un climat de nesiguranţă şi de suferinţă la nivelul întregii ţări, dar mai ales la nivelul judeţelor mai putin dezvoltate, cum este al nostru. Creşterea preţurilor, lipsa locurilor de muncă, greutăţile financiare ale liberilor profesionişti sau ale celor cu meserii liberale, coroborate cu incapacitatea sistemului sanitar de a face faţă valului patru de covid, lipsa unui guvern cu puteri depline în luarea deciziilor şi scandalul permanent de pe scena politică îmi dictează să mă opresc pentru o scurtă perioadă de timp şi să gândesc un drum care să fie potrivit pentru activitatea mea parlamentară de reprezentare a cetăţenilor ialomiţeni”, afirmă Luminiţa Barcari, adăugând că PNL ”şi-a schimbat direcţia politică şi nu-şi mai ţine principiile şi valorile aproape”.

Ea dă asigurări că rămâne liberală şi apropiată oamenilor de dreapta.

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban şi-a anunţat, în 26 octombrie, plecarea din grupul parlamentar al PNL.

Exemplul său a fost urmat ulterior de mai mulţi parlamentari liberali care au rămas însă membri de partid.

Şi-au anunţat oficial până acum dezafilierea de la grupurile parlamentare ale PNL Alexandru Kocsis, Ovidiu Florean, Ion Ştefan, Ionel Dancă, Constantin Şovăială şi George Ionescu.

Citeste si:

PNL mai pierde un deputat. George Ionescu a părăsit grupul parlamentar al PNL, însă nu şi partidul

Deputatul George Ionescu, ales pe lista PNL Prahova, s-a dezafiliat de grupul Partidului Naţional Liberal, fără a demisiona însă din PNL. George Ionescu, deputat liberal, fost lider al PDL...

 „Uşa PNL este închisă celor care îşi bat joc de PNL!”

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Florin Roman a transmis un mesaj, joi, pe Facebook, după cele cinci demisii anunţate din grupul parlamentar al Partidului Naţional LIberal, el...

DigiSport.ro

Digi24.ro

DigiSport.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă