Dennis Man e cu gândul la duelul cu Slovan Liberec. „Cred că va fi meciul sezonului!” Cui i-a dedicat victoria cu FC Argeș | FOTO

5 luni in urmă 26

Dennis Man a fost cel mai bun jucător de pe teren la meciul FCSB – FC Argeș, scor 3-0, în etapa a 4-a din Liga 1, iar atacantul e deja cu gândul la duelul cu Slovan Liberec.

Internaționalul român speră să o poată ajuta pe FCSB și pe viitor, la fel cum a făcut-o până acum și a dezvăluit ce planuri are.

Dennis Man e cu gândul la duelul cu Slovan Liberec

„O victorie muncită, trecem printr-o perioadă grea având în vedere că anumiţi jucători sunt bolnavi şi important este că am strâns rândurile, jucătorii care au rămas sănătoşi au dat totul pe teren. Venim după un meci cu prelungiri, un meci greu, plus drumul. Mă bucur foarte mult că mă simt bine, sunt sănătos, mă rog la Dumnezeu să fiu bine şi pe viitor să încerc să îmi ajut echipa cum am făcut-o şi până acum”, a spus Dennis Man.

Dennis Man, cu gândul la meciul cu Slovan Liberec

Dennis Man a uitat de victoria cu FC Argeș și este deja cu gândul la partida cu Slovan Liberec din turul 3 preliminar al Europa Legaue. „Cred că va fi meciul sezonului joi, un meci capital pentru noi, ne dorim foarte mult să scoatem cât putem de mult din acest meci şi să ne calificăm mai departe pentru că vrem să ne îndeplinim obiectivele”, a mai spus Dennis Man.

Dennis Man, impresionat de Cătălin Straton

Dennis Man a avut cuvinte de laudă și la adresa lui Cătălin Straton, noul portar al formației roș-albastre. „Aţi văzut şi în seara asta că ne-a scos, a scos o minge foarte grea, ne bucurăm că îl avem alături de noi, are experienţă şi sunt 100% sigur că ne va ajuta” a mai declarat Dennis Man.

I-a dedicat victoria lui Mihai Pintilii

La finalul meciului cu FC Argeș, Dennis Man a postat pe contul său de Instagram o fotografie în care apare alături de Mihai Pintilii și a adăugat următorul mesaj: „Ai încredere în oamenii care au încredere în tine. Restul nu contează”.

The post Dennis Man e cu gândul la duelul cu Slovan Liberec. „Cred că va fi meciul sezonului!” Cui i-a dedicat victoria cu FC Argeș | FOTO appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă