Dennis Man a surprins pe toată lumea: sigla unei echipe din Liga 1 pe apărătorile fotbalistului! Nu e FCSB!

1 lună in urmă 29

Dennis Man a surprins pe toată lumea înaintea meciului cu Napoli! Rezervă la prima partidă în care se află în lotul Parmei, atacantul n-a uitat-o pe UTA, club care l-a lansat în fotbalul mare.

Internaționalul român, care a avut un mesaj special și pentru FCSB, a păstrat o pereche de apărători din perioada în care a jucat la UTA.

Dennis Man a postat pe rețelele de socializare o fotografie cu tricoul în care va juca la Parma, iar pe scaun a surprins și apărătorile care îi amintesc de UTA.

Dennis Man n-a uitat de UTA înaintea meciului Napoli – Parma

Născut chiar în județul Arad, în comuna Vladimirescu, Dennis Man a jucat pentru echipe mare a celor de la UTA între 2015 și 2016, înainte să facă pasul la FCSB.

Atacantul, aflat pe banca de rezerve la Napoli, n-a uitat de unde a plecat și a dus cu el în Italia apărătorile de la UTA, așa cum a dezvăluit de altfel chiar Man, pe rețelele de socializare.

Fost antrenor al lui Dennis Man la UTA, Roland Nagy este convins că fostul star din Liga 1 se va descurca în Serie A și va face față presiunii din Italia.

„Chiar dacă e la o echipă aflată la retrogradare, poate să își pună amprenta așa cum a făcut-o la FCSB. Presiunea este, campionat puternic este, adversitatea 1 la 1 va fi alta. Sunt convins că va face față și va veni cu plusul necesar pentru ca echipa să iasă din zona nisipurilor mișcătoare. Sigur că la suma plătit pentru el, așteptările sunt ridicate. Eu cred că va face față presiunii. A arătat și în trecut la FCSB. Mi-aș fi dorit să câștige campionatul și mi-aș dori să revină în vară să i se acorde medalia de campion”, a spus Roland Nagy, la ProSport Live.

The post Dennis Man a surprins pe toată lumea: sigla unei echipe din Liga 1 pe apărătorile fotbalistului! Nu e FCSB! appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă