Dejan Stankovic și-a avertizat jucătorii înainte de returul cu CFR Cluj: „Nu ne relaxăm, vom folosi cea mai bună echipă!”

1 lună in urmă 26

Dejan Stankovic, antrenorul Stelei Roșii Belgrad, tratează foarte serios returul cu CFR Cluj, din play-off-ul Europa League, chiar dacă în tur formația sârbă s-a impus cu un neverosimil 4-0. CFR Cluj – Steaua Roșie Belgrad este programată în această seară, de la 21:30.

Fostul mare internațional ajuns acum tehnician o consideră pe CFR drept o echipă puternică, care poate pune probleme în orice clipă. Stankovic crede că scorul din tur nu reflectă diferența dintre cele două combatante.

Dejan Stankovic, motivat și în returul cu CFR Cluj

Antrenorul și-a amintit de câteva rezultate catastrofale din cariera de jucător și spune că le-a atras atenția jucătorilor săi să nu-și schimbe atitudinea prin prisma celor patru goluri marcate în primul meci.

„Când joci împotriva unui club serios, cu o istorie bogată, trebuie să te comporți adecvat. Trebuie să abordăm jocul corect, pentru că nu-mi doresc niciun scenariu neprevăzut. Vom folosi cea mai bună echipă. E mai bine că venim cu 4-0 aici, nu cu 0-0, dar asta nu ne schimbă atitudinea față de adversar.

Nu le voi permite jucătorilor să se relaxeze, d-asta mă plătește clubul. Nu cred că va exista relaxare și nici nu cred că diferența din primul meci este reală. Ambele echipe se aflau într-o situație dificilă, iar Clujul, aflată sub presiune, nu a obținut ce și-a dorit, dar rezultatul din tur este și meritul nostru.

Am pierdut cu echipa națională 0-6, la Inter am avut meciuri încheiate 0-4, 2-6, 2-5. Ce legătură are? Nici nu vreau să mă gândesc la așa ceva. Orice e posibil, dar voi face totul să rămânem în meci. Mentalitatea mea asta e și nu ne vom relaxa”, a declarat Stankovic potrivit publicației Espresso.

Nici Marius Șumudică nu se dă bătut după prima partidă și anunță că își dorește revanșa.

„Ce avem de făcut decât să demonstrăm că meciul tur a fost un accident? Asta trebuie să demonstrăm, să avem o evoluție bună și să obținem un scor favorabil. Trebuie să demonstrăm că nu asta e diferența de valoare dintre CFR și Steaua Roșie.

Jucătorii trebuie să demonstreze că sunt un grup unit și să șteargă cu buretele ce a fost. Vom juca pe atac, să câștigăm, așa cum am făcut-o și până acum”, a spus Șumudică la conferința de presă.

The post Dejan Stankovic și-a avertizat jucătorii înainte de returul cu CFR Cluj: „Nu ne relaxăm, vom folosi cea mai bună echipă!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă