Decretul pentru numirea ministrului Sănătății - Ioana Mihăilă, a fost semnat - Klaus Iohannis, declarații la Cotroceni, la ora 18.15

2 săptămâni in urmă 6

Klaus Iohannis despre instalarea noului ministru al Sănătții după demiterea lui Vlad Voiculescu Klaus Iohannis despre instalarea noului ministru al Sănătții după demiterea lui Vlad Voiculescu

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că miercuri seară va avea loc, la Palatul Cotroceni, instalarea noului ministru al Sănătății după demiterea lui Vlad Voiculescu - Ioana Mihăilă.  

MIERCURI, 21 APRILIE 2021, 16:08

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: Ioana Stanescu

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 21 aprilie 2021, decretul de numire în funcția de membru al Guvernului a doamnei Ioana Mihăilă, ministrul sănătății.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc astăzi, ora 18:15, la Palatul Cotroceni.

Președintele a anunțat miercuri, în vizita la primul centru mobil de vaccinare din Afumați că noul ministru al Sănătății va fi instalat în această seară dar nu a dorit să confirme numele avansat de USR-PLUS - secretarul de stat Ioana Mihăilă, medic endocrinolog.

„Despre numirea noului ministru veți afla pe parcursul zilei și vom vorbi mai în detaliu atunci. (...) E nevoie de reformă, trebuie sa facem spitalele mai performante, mai sigure. Și despre aceste lucruri voi vorbi în această seară, când vom avea ceremonia pentru un nou ministru al Sănătății”, a spus Iohannis.

CINE este Ioana Mihăilă - noul ministru al Sănătății 

Șeful statului, aflat miercuri în vizită în comuna Afumați, județul Ilfov, la primul centru mobil de vaccinare, a amintit din nou despre nevoia de reformă din Sănătate, vorbind de incendiul izbucnit la Spitalul Județean Slatina, la Secția de Psihiatrie. 

„Înainte să ajung la centru am primit o veste tristă și am fost pe telefon să iau date. Exista un incendiu la Slatina, datele de până acum arată că nu sunt persoane afectate. Situația definitivă vă va fi prezentată de cei de acolo. Din fericire, nu a fost atât de grav cum ar fi putut să pară chiar la început.

Însă semnalul de alarmă e clar, e nevoie de reformă, trebuie sa facem spitalele mai performante, mai sigure. Și despre aceste lucruri voi vorbi în această seară, când vom avea ceremonia pentru un nou ministru al Sănătății”, a declarat Klaus Iohannis, miercuri, la Afumați.

„Modificarea din Guvern care s-a făcut a fost corectă”, a mai declarat Iohannis referindu-se la demiterea lui Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu a fost revocat de la Sănătate pe 14 aprilie, interimatul de o săptămână fiind asigurat de premierul Florin Cîțu.

Președintele Klaus Iohannis a vizitat miercuri primul centru mobil de vaccinare din țară, în comuna Afumați, județul Ilfov, unde a lăudat miercuri campania de vaccinare organizată de Armată și a avertizat că restricțiile sunt necesare în continuare, pentru a limita impactul asupra sistemului de sănătate.

Citește și Klaus Iohannis: „Să nu aibă cineva impresia că dacă a venit primăvara s-a terminat pandemia! Nu restricțiile înlătură pandemia!”

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă