Decizii de ultima ora la Roland Garros 2021. Mai multe sanse pentru tenismenele din Romania

1 lună in urmă 12

Federatia franceza de tenis (FFT) a anuntat marti ca meciurile de calificare din cadrul turneului de Mare Slem de la Roland Garros se vor desfasura cu portile inchise, intre 24 si 28 mai, iar tabloul feminin va fi marit de la 96 la 128 de jucatoare, informeaza cotidianul L'Equipe, conform agerpres.ro.

FFT a precizat, intr-un comunicat, ca a luat decizia largirii tabloului feminin pentru a permite "sustinerea unei categorii de jucatoare afectate in mod special din punct de vedere financiar din cauza crizei legate de Covid-19". Asta inseamna ca tabloul feminin de calificare va primi 32 de jucatoare in plus, sansa de care pot profita si tenismenele din Romania aflate dincolo de Top 100 mondial.

Absenta la editia trecuta, care a fost amanata pana in toamna din cauza pandemiei, proba de dublu mixt va reveni in programul de la Roland Garros, intr-un format redus, cu 16 perechi la start.

FFT a precizat, totodata, ca probele de tenis in scaunul cu rotile si quad vor fi programate intre 4 si 7 iunie, pentru a nu-i priva pe concurenti de participarea la "French Riviera Open".

Saptamana trecuta, responsabilii Federatiei franceze de tenis au decis amanarea cu o saptamana a turneului de la Roland Garros, programat initial intre 23 mai si 6 iunie, care va avea loc acum in perioada 30 mai - 13 iunie.

Obiectivul "pentru aceasta editie 2021 de la Roland Garros este de a maximiza sansele ca turneul sa se poata juca in fata unui numar cat mai mare posibil de spectatori, atat pentru jucatori si jucatoare, cat si pentru intreaga comunitate de entuziasti, garantand in acelasi timp securitatea sanitara a fiecaruia. Avand in vedere acest dublu obiectiv, fiecare saptamana poate fi pretioasa", a explicat FFT la momentul respectiv.

Editia 2020 a turneului de la Roland Garros a fost amanata din mai pana in septembrie, din cauza pandemiei de coronavirus, o decizie care a surprins intreaga lume a tenisului la momentul respectiv.

De data acesta, amanarea cu doar o saptamana a competitiei pariziene pe zgura va avea un impact limitat asupra programului international, chiar daca vor exista doar doua saptamani intre finala de la Roland Garros si startul turneului pe iarba de la Wimbledon (28 iunie-11 iulie).

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă