Decizie ”istorică” în Mexic, ţară conservatoare şi foarte catolică: Femeile nu mai pot fi oprite să facă avort

1 lună in urmă 73


Într-un vot unanim, Curtea Supremă a Mexicului a declarat marți neconstituţională criminalizarea avortului. Decizia este o schimbare radicală într-o ţară foarte catolică din America Latină, care recunoaşte acum dreptul femeilor de a decide asupra sarcinii, informează AFP, citată de Agerpres.


Decizia a fost numită drept "istorică" de către apărătorii drepturilor omului din Mexic.


"Este un pas mai departe în lupta istorică pentru egalitatea (femeilor), demnitatea şi exercitarea deplină a drepturilor lor", a declarat preşedintele Curţii, Arturo Zaldivar.


"De acum înainte, nu va fi posibilă, fără a încălca criteriile tribunalului şi Constituţiei, urmărirea penală a unei femei care avortează în cazurile validate de această tribunal", a detaliat Arturo Zaldivar.


Curtea s-a întrunit în sesiune plenară timp de două zile pentru a examina constituţionalitatea articolelor din codul penal al statului Coahuila, din nordul Mexicului, care pedepsesc femeile care fac avorturi, cu pedepse de până la trei ani de închisoare.


Avortul a fost dezincriminat până acum în patru dintre cele 32 de state ale ţării: Mexico City, Oaxaca, Hidalgo şi Veracruz.


Acum, după ce articolele au fost declarate în unanimitate neconstituţionale de către cei 10 judecători prezenţi, s-a stabilit o jurisprudenţă pentru toate tribunalele din ţară.


O sursă judiciară a explicat că această hotărâre are într-adevăr un domeniu de aplicare naţional, deoarece va permite femeilor care locuiesc în state în care avortul este criminalizat să aibă acces la avort prin decizia unui judecător.


"Femeia trebuie să ceară (serviciilor de sănătate) să efectueze avortul şi, dacă refuză acest lucru, poate să se prezinte în faţa unui judecător şi să facă apel. Judecătorul va avea acum puterea de a dispune ca avortul să fie efectuat", a explicat pentru AFP Alex Ali Méndez, avocat constituţional şi expert în probleme de avort.


De asemenea, avocatul a adăugat că a treia consecinţă a hotărârii Curţii Supreme este că aceasta va oferi o modalitate prin care femeile încarcerate pentru avorturi vor putea să-şi recapete libertatea.


Potrivit organizaţiilor neguvernamentale, avortul în afara sistemului sanitar este a patra cauză principală de deces matern în Mexic.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă