De unde provine Comirnaty, numele sub care se vinde vaccinul Pfizer

1 lună in urmă 26

Agenția americană a medicamentului a acordat, luni, autorizare completă pentru vaccinul anti-COVID-19 produs de Pfizer și BioNTech, care va fi comercializat sub denumirea de Comirnaty. Acesta este un cuvânt compus, care face referire la COVID-19, ARN mesager, comunitate și imunitate, potrivit companiei care i-a dat numele, informează Sciencealert.com.

Scott Piergrossi, președintele de comunicare de la Brand Institute, o companie care se ocupă de denumirea medicamentelor, a declarat că Comirnaty a fost „inventat din imunitatea COVID-19”, secțiunea din mijloc reprezentând tehnologia vaccinului bazată pe mRNA.

„Deci acesta este prefixul Co-, urmat de ARNm în mijloc și care se termină cu sufixul -ty, care evocă atât comunitatea, cât și imunitatea. În ansamblu, numele este menit să evoce cuvântul comunitate”, a explicat Scott Piergrossi.

Pfizer și BioNTech au anunțat în decembrie, atunci când numele a fost adoptat pentru prima dată de Agenția Europeană pentru Medicamente, că el a fost ales pentru a evidenția „prima autorizare a unui vaccin ARNm, precum și eforturile globale comune care au făcut posibilă această realizare”.

„În cele din urmă formula succesului unei denumiri este reprezentată de un nume distinctiv puternic, ceea ce înseamnă că, în timp, dorim ca el să simbolizeze speranța și inovația pentru care este produsul în sine”, a precizat Scott Piergrossi.

Ben Wakana, un membru al echipei de răspuns la COVID-19 de la Casa Albă, a glumit luni, pe Twitter, pe seama acestei denumiri a medicamentului.

„Pronunția corectă a Comirnaty este: „Țineți-vă afară din spital salvați-vă viața pentru a proteja comunitatea””, a scris Ben Wakana.

Alte nume pe care Pfizer și BioNTech le-au depus la Oficiul de Brevete și Mărci al SUA au fost: Covuity, RnaxCovi, Kovimerna și RNXtract.

FOTO: EPA

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă