De teama terorismului intern, Pentagonul a anunțat că soldații Gărzii Naționale mai rămân încă două luni să protejeze Capitoliul

2 luni in urmă 2

Misiunea de protejare a clădirii Capitoliului dată soldaților Gărzii Naționale americane va fi prelungită cu încă două luni, a anunțat marți Pentagonul. Garda Națională a fost desfășurată la Washington D.C. în momentul tentativei de insurecție instigate de fostul președinte Donald Trump în data de 6 ianuarie 2021, la momentul în care era validată în Congres victoria lui Joe Biden în alegerile din 2020.

„În această perioadă suplimentară, Departamentul Apărării va colabora împreună cu Poliţia Capitoliului pentru a reduce treptat prezenţa Gărzii Naţionale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, conform Agerpres

Pentagonul a anunţat săptămâna trecută că a primit o cerere oficială din partea poliţiei responsabile cu asigurarea securităţii Capitoliului pentru a aproba continuarea prezenţei Gărzii Naţionale, fără a preciza dacă această cerere corespunde unor riscuri specifice.

Un număr de aproximativ 2.300 de soldaţi vor rămâne mobilizaţi la Capitoliu până pe 23 mai, jumătate din efectivul actual. Capitolul se află sub măsuri de securitatea sporite din 6 ianuarie, când mii de susţinători ai fostului preşedinte Donald Trump s-au adunat la sediul Congresului după un discurs mobilizator al fostului locatar de la Casa Albă. Câteva sute dintre ei au pătruns în clădirea, provocând haos. Cinci persoane, inclusiv un poliţist, şi-au pierdut viaţa.

Anterior, în 4 martie, poliția Capitoliului intrase din nou în alertă pe baza unor informații conform cărora susținătorii lui Trump ar intenționa să lanseze un nou atac

Editor : Adrian Dumitru

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă