De la „Sunt bun, dar nu mă vede nimeni” la „Survivor 2022”, unde îl va vedea o țară întreagă! Dezvăluirile lui Robert Niță, „faimosul” care speră să dea lovitura la emisiunea de la PRO TV: „Nu pot îngrașa porcul în Ajun”

2 săptămâni in urmă 36

Robert Niță este nerăbdător să înceapă noua sa aventură de la Survivor 2022. Pe fostul atacant al Rapidului îl așteaptă o mare provocare din toate punctele de vedere.

Niță a rămas în inimile giuleștenilor pentru golurile marcate în tricoul vișiniu, dar și pentru zicala „sunt bun, dar nu mă vede nimeni”, pe care și-a scris-o pe un tricou cu care a celebrat una dintre reușitele sale.

Rapidistul spune că își cunoaște foarte bine limitele, iar acest aspect îl poate ajuta enorm în competiția transmisă de Pro TV la care se vor uita milioane de români.

Dezvăluirile lui Robert Niță, „faimosul” care speră să dea lovitura la Survivor 2022

Robert Niță (44 de ani) se află deja în Republica Dominicană și va face parte din echipa „Faimoșilor”. Show-ul va debuta pe 16 ianuarie.

„Nu fac exerciții speciale, fac alergări de anduranță, câteva sprinturi și schimbări de direcție. În principiu nu, pentru că sunt conștient că nu poți îngrășa porcul în ajun, chiar dacă a trecut Crăciunul! Am mers în mare parte pe mișcare, pe antrenamentele pe care le făceam și înainte de a deveni participant la Survivor.

Absolut toată lumea m-a susținut. La un moment dat am avut un semn de întrebare, gândindu-mă: «Oare toată lumea își dorește să plec»”. Cred că tocmai asta a fost frumos, că toți cei apropiați – familie, prieteni – m-au sfătuit să plec în această aventură”; a declarat Robert Niță într-un interviu pentru Click.ro.

Fostul atacant spune că a jucat în marile derby-uri ale României și este conștient că Survivor va fi unul diferit, la un nivel mediatic uriaș.

„Sunt emoții pozitive, îngrijorări, frici, preocupări. Nu se poate compara cu ceea ce simți înainte de un derby, pentru că aici este un lucru pe care îl pregătești zi de zi, dar care nu știi exact cât durează. Un derby știi că durează 90 de minute și aia e, dai totul! Știi când ajungi la stadion și când pleci. Aici știi că pleci, dar nu când te mai întorci. Aici ai pe parcursul unei săptămâni mai multe derby-uri și atunci e puțin diferit, dar emoții sunt și e normal să fie, zic eu”, a mai completat Niță.

The post De la „Sunt bun, dar nu mă vede nimeni” la „Survivor 2022”, unde îl va vedea o țară întreagă! Dezvăluirile lui Robert Niță, „faimosul” care speră să dea lovitura la emisiunea de la PRO TV: „Nu pot îngrașa porcul în Ajun” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă