De ce unii oameni au o mică gaură lângă ureche?

1 lună in urmă 38

Nu este un secret faptul că unii oameni au trăsături rare înnăscute. Acestea pot fi semne de naștere, cicatrici sau alte semne care îi face unici. Este dificil de explicat de ce natura procedează astfel, dar oamenii de știință studiază aceste particularități.

Una dintre aceste particularități este o mică gaura de lângă ureche. În termeni științifici, se numește sinus preauricular. La prima vedere, poate arăta ca o aluniță obișnuită sau un piercing fără cercel. Găurica apare în timpul formării fătului. Poate fi ereditară, în sensul că dacă și părinții s-au născut cu ea, atunci nu este de mirare dacă și copilul o are.

Doar 0,1% din populație are această caracteristică în SUA, 0,9% în Marea Britanie și între 4% și 10% în Asia și părți din Africa, potrivit unui studiu. În Coreea de Sud, procentul poate ajunge la 5%, fiind în general mai frecvent la persoanele de origine africană și asiatică.

Trăsătura neobișnuită este provocată de primul și al doilea arc faringian. La mamifere acestea formează structura craniului și a gâtului, dar la pești ajută la formarea branhiilor. 

Această conexiune cu peștii l-a determinat pe biologul evoluționist Neil Shubin să speculeze că găurile ar putea fi o „rămășiță evolutivă a branhiilor de pește”, potrivit Business Insider. Desigur, aceasta este în prezent o teorie care nu a fost testată științific. Totuși, având în vedere că avem încă coccis și apendice de la strămoșii noștri, cu siguranță teoria lui Shubin pare plauzibilă.

Gaura nu este periculoasă, dar se pot dezvolta infecții în ea. Intervenția chirurgicală în acest caz este cea mai indicată pentru cine dorește să îndepărteze acest semn congenital. Cel mai adesea, acest semn se găsește pe partea dreaptă, dar la unii oameni poate fi văzut pe ambele părți.

În Africa există câteva superstiții, iar una dintre ele spune că dacă ai o astfel de gaură vei atrage bogăția. În general, dacă aveți un astfel de orificiu, puteți să vă considerați un om special.

The post De ce unii oameni au o mică gaură lângă ureche? appeared first on Atlas Geografic.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă