De ce s-a retras Cristina Neagu de la națională? Oana Manea are explicația: „S-a gândit la tot ce urmează”

2 săptămâni in urmă 12

Articol de GSP - Publicat joi, 22 aprilie 2021, 11:42 / Actualizat joi, 22 aprilie 2021 11:55

Oana Manea (36 de ani), fostul pivot al echipei naționale, a găsit explicația pentru retragerea temporară a Cristinei Neagu din echipa națională de handbal feminin: desele probleme fizice cu care interul lui CSM București s-a confruntat în ultimii ani. 

  • CONTEXT: Cristina Neagu a declarat săptămâna trecută că are nevoie de o pauză de la echipa națională. Va avea parte de acest lucru, după cum a declarat chiar selecționerul Adi Vasile, la finalul victoriei din Macedonia de Nord. 
  • Interul stânga nu va evolua în preliminariile pentru Campionatul European din 2022, dar va fi pe parchet la Mondialul din Spania, din decembrie 2021

„Eu cred că o cunosc destul de bine pe Cristina. Cu siguranţă s-a gândit la tot ce urmează. Cristina este o jucătoare de top, dar, ca orice om, nu poţi să le ai pe toate. 

M-am gândit la fizicul ei, la construcţie ei, ea având destul de multe accidentări. A tras foarte mult...musculatura e foarte grea la ea, face foarte des rupturi musculare, întinderi şi cred că îi trebuia o pauză”, a spus Oana Manea, la AS.ro Live

 „Dacă află mama?”

GSP LIVE

VIDEO „Am mers la discotecă, dar m-am întors plângând!” » Oana Manea, despre o escapadă mai puțin știută: „Dacă află mama?”

Cristina Neagu s-a retras temporar de la națională

Cristina Neagu a dat asigurări că, dacă va mai juca handbal la echipa de club, atunci va continua să vină și la echipa națională. Țelul ei pentru viitor: participarea cu România la Jocurile Olimpice de la Paris 2024

„Urmează o pauză pentru mine, cel mai probabil nu o să mai joc pentru echipa națională în 2021, însă sper ca de la anul să mă întorc cu mai multă energie și cu siguranță motivată pentru ce urmează. În primul rând am acumulat destul de multă oboseală și fizică și psihică, am avut parte de câteva accidentări în ultimii ani și cred că este un moment bun să mă odihnesc câteva luni după care să revin cu dorințe noi. Dacă voi continua să joc handbal, voi veni și la echipa națională pentru că îmi doresc să mă calific încă o dată la o ediție a Jocurilor Olimpice”, a precizat Cristina Neagu. 

  • FOTO: Raed Krishan

VIDEO Cristina Neagu și-a lansat documentarul despre viața ei cu imagini cutremurătoare din sala de operație: "Un 8 de neoprit!"

Citește și alte știri din handbal:

Cristina Neagu: „Va exista handbal și după mine. Acum iau o pauză din națională, dar vreau să merg cu România la Jocurile Olimpice din 2024"

Cristina Neagu se retrage temporar de la „națională”! » „Urmează o pauză, începând cu acest moment”

Playtech: Medicul Adrian Marinescu, anunț îngrijorător despre efectele adverse ale vaccinului AstraZeneca: 'Nu există o soluție'


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă