De ce nu locuiește Roger Federer în Monaco, la fel ca Novak Djokovic, ci în țara sa natală? Răspunsul campionului elvețian și banii economisiți de Nole

2 săptămâni in urmă 21

Cei mai buni jucători de tenis ai planetei câștigă milioane de dolari din victoriile repurtate la turnee și contractele de sponsorizare. Însă o bună parte a veniturilor lor ar merge pe impozite, motiv pentru care unii jucători, inclusiv numărul 1 mondial Novak Djokovic, aleg să se mute în paradisuri fiscale ca Monaco. Roger Federer nu este însă unul dintre ei. Uite de ce, potrivit EssentialySports.

Numeroși jucători, printre care Djokovic și Alexander Zverev, medaliat cu aurul olimpic la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Daniil Medvedev, câștigătorul ediției de anul trecut a US Open, Stefanos Tsitsipas, Alexander Zverev și-au stabilit reședința în Monaco, micuțul oraș-stat de pe Riviera Franceză.

Monaco nu percepe impozit pe venit sau pe avere, spre deosebire de vasta majoritate a țărilor din întreaga lume. În unele state aceste taxe pot ajunge la o rată de până la 30%, costându-i pe jucătorii de top milioane de dolari în fiecare an.

Însă Roger Federer, cel mai bun jucător din toate timpurile pentru fanii săi (și nu numai) a ales să locuiască în continuare în țara sa natală, Elveția.

De ce nu locuiește Roger Federer în Monaco?

Campionul elvețian locuiește împreună cu familia sa în Zürich, unul din cele mai mari orașe ale țării sale natale și centrul economic al Elveției, cunoscut pentru numeroasele sale bănci de renume internațional.

Federer a devenit un ambasador UNICEF al țării sale încă din 2006 și anul trecut a devenit ambasador al turismului elvețian, promițând la momentul respectiv că nu se va muta din țara sa natală.

„Este un moment bun pentru mine să fac asta acum. Simt că am reprezentat mereu Elveția și mi-am adus contribuția pentru a deveni ambasador al țării. Dar pentru mine o misiune oficială este un lucru plăcut”, a spus Roger Federer la momentul respectiv.

El a devenit un promotor important al turismului din Elveția care, la fel ca în toate țările din lume, a fost puternic afectat de pandemia de COVID-19. Turismul generează în jur de 3% din PIB-ul Elveției.

„Cunosc foarte bine turismul de aici. Știu restaurantele și hotelurile de aici foarte bine. Și știu că toată lumea suferă în momentul de față”, a mai spus campionul elvețian, câștigătorul a 20 de titluri de grand slam.

„Este un moment bun pentru mine să fac un pas în față și să-mi ajut țara pe măsură ce, sperăm, ne vom redeschide în curând”, a mai declarat el anul trecut.

Câți bani a economisit Novak Djokovic locuind în Monaco?

Campionul sârb locuiește în Monte Carlo, cel mai cunoscut cartier din Monaco unde și-au stabilit reședința nu doar unii din cei mai importanți jucători de tenis ai lumii ci numeroși alți milionari sau miliardari.

Dacă Djokovic ar fi locuit în țara sa natală Serbia, acesta ar fi plătit un impozit pe venit de aproximativ 20%.

Djokovic a câștigat o sumă uriașă din tenis: 143 de milioane de dolari. Asta înseamnă că ar fi fost nevoit să plătească 29 de milioane de dolari în impozit pe venit statului sârb.

Însă această sumă se referă doar la câștigurile sale din tenis, fără a include contractele de sponsorizare și alte venituri care pentru jucătorii de top ai planetei înseamnă aproape la fel de mulți bani, dacă nu chiar mai mulți.

Djokovic a relatat că a ajuns prima dată în Monte Carlo ca adolescent pentru a exersa cu fostul său antrenor de la momentul respectiv, Riccardo Piati.

„Am lucrat cu el un an. La momentul respectiv eu locuiam în Serbia. Îmi place [Monaco] din mai multe motive. Cel mai important, am propria locuință aici și îmi pot dedica timpul pentru a mă concentra pe tenis. Pur și simplu mă bucur de asta. În acest moment al vieții mele acesta este un lucru foarte important”, a dezvăluit Novak Djokovic în 2019, potrivit Tennis World USA.

Alte paradisuri fiscale favorite ale jucătorilor de tenis sunt Insulele Bahamas (preferate în special de cei americani) și Dubai.

Citește și:

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă