De ce nu a mers Jador la botezul băiatului lui Culiță Sterp. Adevăratul motiv al absenței

1 lună in urmă 24

Jador a fost marele absent de la botezul micuțului Milan, băiatul lui Culiță Sterp. Mulți fani se așteptau să îl vadă pe cântăreț la acest eveniment important din viața colegului său de breaslă, însă el nu și-a făcut apariția, așa că zvonurile privind o ceartă între cei doi au luat cu asalt internetul.

De ce a lipsit Jador de la botezul micuțului Milan

Culiță Sterp este împlinit din toate punctele de vedere. Acesta se bucură de mult succes datorită pieselor lansate, și-a găsit liniștea în brațele partenerei sale, Daniela Iliescu, iar de curând a devenit tăticul unui băiețel superb, care a primit numele Milan.

Culiță Sterp și Daniela Iliescu au organizat botezul micuțului, așa că mulți artiști care preferă același gen muzical ca tatăl băiatului au întreținut atmosfera, însă nici urmă de Jador! Fanii se așteptau ca artistul să apară printre Theo Rose, Bogdan de la Ploiești și Tzancă Uraganul, dar nu a participat la eveniment.

Culiță Sterp, botez de lux pentru fiul său. Jador nu a putut să ajungă

Zvonurile privind o ceartă între Culiță Sterp și Jador au apărut printre internauți, mai ales pentru că admiratorii celor doi nu se așteptau ca artistul să lipsească de la botezul micuțului Milan. Totuși, Jador a ținut să discute despre motivul pentru care a fost absent de la respectivul eveniment.

Cântărețul a mărturisit că zvonurile privind un presupus scandal au ajuns și la urechile sale, însă nu este vorba de așa ceva! Ba chiar, Culiță Sterp l-a invitat la botezul fiului său, însă acesta nu a putut să ajungă la evenimentul la care au participat mulți colegi de breaslă pentru că a mers într-un alt loc.

„Culiță m-a invitat”

Mai exact, Jador a fost nevoit să onoreze invitația la un alt eveniment. Cântărețul le-a mărturisit fanilor săi că nu este vorba de faptul că a încasat bani pentru spectacolul susținut pentru că i-ar fi dat înapoi, însă nu îi place să își încalce cuvântul dacă promite un lucru.

„Am văzut foarte multe bârfe că de ce nu s-a dus Jador la Culiță la botez, că nu-l suporta Culiță…nu e adevărat! Culiță m-a invitat, eu m-aș fi dus cu drag, doar că eu joi am cântat. Noi suntem cântăreți, noi cu asta ne ocupăm. Tot timpul muncesc.

N-am fost pentru că am avut treabă și o treabă programată, n-am cum să anulez un eveniment pentru că asta ar însemna…nu e vorba de bani, că i-aș fi dat înapoi dublu, doar că e omenia mea, n-am cum să nu mă duc la eveniment, când am promis că mă duc.”, a transmis Jador, pe Instagram.

The post De ce nu a mers Jador la botezul băiatului lui Culiță Sterp. Adevăratul motiv al absenței appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă