De ce localitățile cu cea mai ridicată rată de vaccinare sunt în continuare fruntașe la infectările COVID. Dovada că vaccinurile funcționează cu adevărat

3 săptămâni in urmă 38

Vineri, 05 Noiembrie 2021, ora 03:25

69 citiri

Orașele cu cea mai ridicată rată de vaccinare, București și Cluj, sunt și unele dintre orașele în care au fost înregistrate cele mai multe cazuri de COVID-19. Nu și cele mai multe decese raportat la numărul de locuitori, ceea ce arată că vaccinurile sunt eficiente din acest punct de vedere.

București și Cluj conduc în topul orașelor cu cei mai mulți vaccinați, ambele cu peste 60% din populație imunizată prin serurile anti-COVID-19. Pe de altă parte, cele două mari orașe ocupă locuri fruntașe și când vine vorba de numărul infectărilor cu SARS-CoV-2. Situația poate să pară paradoxală la prima vedere, dar nu e, iar experții au câteva explicații pentru asta. Numărul mare de locuitori și aglomerația, dar și numărul mare de teste făcute comparativ cu alte orașe sunt doar câteva dintre motive.

Lipsește încă imunitatea de grup

Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș a nuanțat aceste explicații. Iar principala explicație ar fi că deși au ajuns la procente importante de populație imunizată, cele două mari orașe nu au atins încă imunitatea de grup.

„Deocamdată nici în marile orașe din țară nu există imunitate de grup. Ar trebui să avem imunizați cel puțin 80-85% din locuitorii unei localități sau a unei țări pentru a spune că am atins imunitatea generală în cazul tulpinii Delta. Dacă am fi vorbit de alte tulpini ale SARS-CoV-2, probabil că ajungea ca 60-65% din populație să fie imunizată ca să atingem imunitatea de grup”, spune Cherecheș.

În opinia sa, când se va ajunge la aproximativ 70% din populație imunizată se va face diferența, iar pandemia va încetini mai mult în cele două orașe.

„Până când se ajunge la 65-70% nu se vede foarte mult că oamenii s-au imunizat. Dar suntem deja aproape, iar numărul infectărilor a început oricum să scadă treptat și în aceste orașe. Însă liniște va fi doar când vom ajunge ca 80% dintre oameni să fie imunizați. Deocamdată nu e cazul, iar atunci când vorbim de Cluj și de București vorbim și despre cele mai aglomerate orașe. Ori se știe că virusul se răspândește mult mai ușor în orașele aglomerate”, susţine Cherecheş.

Rolul testelor

Și medicul Angela Câmpean are câteva explicații. Ea arată că cele două orașe realizează cele mai multe teste și au și cea mai mare populație.

„Ar fi fost anormal să nu fie așa. Vorbim de București, oraș cu peste 2,5 milioane de locuitori și de Cluj, care ajunge la 500.000 de locuitori. Sunt cele mai mari și cele mai aglomerate, deci virusul are toate condițiile să se poată răspândi. În ambele orașe trăiesc și mulți oameni veniți din alte locuri, care împart apartamente și le aglomerează, încă un motiv care facilitează circulația virusului.

Și să nu uităm că sunt județe care fac câte 100-200 de teste, pe când Bucureștiul face în medie vreo 5.000, iar Clujul vreo 3.000. Din atâtea teste e normal să rezulte mai mulți oameni infectați și sunt convinsă că dacă și în alte județe s-ar fi testat mai mult, am fi avut și mai multe cazuri”, susține Angela Câmpean.

Medicul mai spune că, potrivit studiilor făcute, în realitate am avea de cel puțin 4-5 ori, posibil chiar de 10 ori mai multe infectări decât apar în statisticile oficiale. Și asta nu pentru că autoritățile ar dezinforma, ci pentru că oamenii se testează prea puțin. Acest lucru ar fi valabil pretutindeni, nu doar în România.

„Au fost niște cercetări în acest sens care au arătat că numărul celor care s-au infectat cu SARS-CoV-2 este de cel puțin 10 ori mai mare decât cel oficial. A fost chiar un studiu făcut de cei de la University College London care a arătat că de 10 ori mai mulți oameni au fost infectați în toată lumea decât indică cifrele oficiale. Hai să zicem că nu ar fi chiar de 10 ori mai multe cazuri, însă cu siguranță putem spune că ar fi de 4-5 ori mai mulți”, susține medicul.

Bucureștiul și Clujul au și cea mai mică rată a mortalității

Pe de altă parte, cele două orașe au cea mai scăzută rată a mortalității la pacienții cu COVID-19. Acest lucru ar arăta nu doar că spitalele din cele două orașe care sunt și mari centre universitare sunt cele mai bune. Tot medicul Angela Câmpean vine cu explicații.

„Conform datelor oficiale, cele mai multe decese la bolnavii infectați cu SARS CoV-2 sunt în București, dar pe de altă parte ponderea lor raportat la numărul de cazuri e cea mai mică din țară și comparabilă cu cea din Occident. 1,49%. dintre pacienții cu COVID-19 din București au murit, pe când în alte județe se depășește chiar și 5%.

În Cluj și Timiș rata mortalității e de 2,07%, în Iași 2,54 și tot așa. Ce arată asta? Aș spune că arată o dată calitatea spitalelor din aceste locuri, dar mai e ceva. București și Cluj sunt și orașele cu cei mai mulți oameni vaccinați, iar asta ne arată și că vaccinul funcționează. Și oamenii chiar dacă se îmbolnăvesc, fiind vaccinați boala nu le e fatală și trec mult mai ușor peste ea”, a încheiat Angela Câmpean.

Citeste si:

Incidența cazurilor de COVID-19 în București, în continuă scădere

Rata de incidență COVID calculată la 14 zile este, duminică, în Bucureşti, de 14,35 cazuri la mia de locuitori, potrivit site-ului Direcţiei de Sănătate Publică. Aceasta este a noua zi...

Accelerarea programului nuclear al Chinei îngrijorează Pentagonul. Până în 2030 armata chineză va avea 1000 de ogive nucleare

Pentagonul este îngrijorat de accelerarea programului nuclear al Chinei, menționând că China își modernizează armata pentru a „contra Statelor Unite” în regiunea Indo-Pacific și a...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă