De ce Klaus Iohannis nu poate fi amendat de poliție. Europol s-a revoltat imediat

2 săptămâni in urmă 15

Președintele Klaus Iohannis și soția sa participau în urmă cu mai bine de o lună la redeschiderea oficială a Catedralei Evanghelice din Sibiu. În condițiile în care în Sibiu, la acel moment, incidența ratei de infecțare era de pest e 8, Klaus Iohannis și Carmen Iohannis au fost surprinși pe străzile orașului fără masca de protecție. În aceste codiții, un sibian a făcut o reclamație la Poliție, conform normelor în vigoare, pe numele președintelui. Numai că răspunsul primit de acesta dă dovadă că legea se aplică discreționar, cel puțin în acest caz, spun reprezentanții sindicatului EUROPOL, care s-au sesizat cu privire la răspunsul primit de bărbatul din Sibiu.

Reclamația sibianului a primit un răsouns halucinant

Bărbatul din județul Sibiu care a făcut reclamația împotriva președintelui Klaus Iohannis spune că a trimis-o direct la MAI, ulteiror aceasta ajungând la Secția 2 Poliție din București. Conform hotărârilor existente, masca de protecție era obligatorie pentru toată lumea în spațiile deschise, ceea ce în cazul președintelui nu a existat la momentul despre care vorbim. Conform Constituției României, legea se aplică tuturor românilor și nu în mod discreționar. Numai că în acest caz, spune bărbatul, răspunsul primit de la Poliție a fost unul, cel puțin halucinant.

„(…)Pentru punerea în aplicare a prevederilor OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, organele de poliţie care au calitatea de agent constatator pot încheia un proces-verbal de constatare a contravenției atunci când aceştia constată prin propriile simțuri săvârșirea unei fapte de natură contravențională”, este răspunsul primit de bărbatul din Sibiu la sesizarea trimisă Ministerului Afacerilor Interne şi care a fost direcționată Secţiei 2 Poliţie.

Dacă ar fi să interpretăm răspunsul, cu alte cuvinte la momentul în care Klaus Iohannis se afla fără masca de protecție pe străzile Sibiului ar fi trebuit să existe un polițist care să observe încălcarea hotărârilor impuse de CNSU la nivel național.

EUROPOL reacționează dur la răspunsul polițiștilor

Răspunsul trimis către sibian este unul care încalcă normele legii, spun cei de la EUROPOL, prin vocea lui Cosmin Andreică, liderul sindicatului. Același reprezentant al sindicatului spune că ceea ce se întâmplă este doar o bătaie de joc și că „Este dovada vie că legea în MAI se aplică în funcţie de apartenența politică.”

„Această explicație, care nu are niciun fel de temei de drept, invocată de secţia 2 Poliţie, se referă la situaţia în care preşedintele Iohannis nu a putut fi sancţionat pentru că nu se află un polițist lângă el. Vă dați seama că în perioada aceasta pandemică am avut mii de cazuri în care poliţiştii au aplicat sancțiuni contravenționale pe baza imaginilor, fie ele poze, imagini video de pe reţelele sociale şi aşa mai departe, în care oamenii au încălcat aceste reguli.

Înseamnă că, dacă în Romexpo nu a fost niciun polițist, pe același principiu, şi amenda de 10.000 de lei acordată aşa de ochii lumii la presiunea mediatică a fost acordată, teoretic, nelegal.”, mai spune Cosmin Andreică, conform Atena 3.

The post De ce Klaus Iohannis nu poate fi amendat de poliție. Europol s-a revoltat imediat appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă