De ce este sicriul Reginei Elisabeta a II-a căptușit cu plumb și câte kilograme cântărește acesta

1 săptămână in urmă 55

Sicriul Reginei este realizat din stejar englezesc și căptușit cu plumb, care este o alegere tradițională de proiectare pentru membrii familiei regale, potrivit relatărilor. Un astfel de sicriu câtărește între 250 și 317 kilograme, potrivit publicației inews.

Designul sicriului Reginei pare să fi fost confirmat de Andrew Leverton, de la Leverton & Sons, firma care colaborează cu familia regală.

În urmă cu patru ani, domnul Leverton a declarat pentru The Times că sicriul este făcut din stejar englezesc și căptușit cu plumb.

Utilizarea plumbului previne acumularea aerului și a umidității, ajutând la conservare. Experții spun că sicriele etanșe sunt deosebit de importante atunci când sunt depuse deasupra solului.

Se crede că sicriul Reginei a fost construit în urmă cu aproximativ 30 de ani, alături de cel al Ducelui de Edinburgh.

„Înțeleg că regina și toți membrii familiei regale au sicrie făcute în timpul vieții… așa că nu există nicio întârziere, sicriul este acolo”, a spus Matthew Lymn Rose, directorul general al A. W. Lymn, The Family Funeral Service.

Conceptul de căptușeală de plumb datează încă din epoca victoriană, când morții trebuiau conservați în sicrie sigilate ermetic, în beneficiul decedatului și al publicului atunci când acestea sunt depuse deasupra solului.

Folosirea plumbului face sicriul foarte greu. Potrivit The Times, sunt necesari opt militari pentru a transporta sicriul Reginei. S estimează că sicriul cântărește între 250 kg și 317 kg.

Regina Elisabeta a II-a este înmormântată astăzi, la 11 zile de la deces. Sute de mii de oameni au ieșit pe străzile Londrei să ia parte la procesiune, în timp ce sute de lideri și de membri ai familiilor regale au fost prezenți la Westminster Abbey, acolo unde au avut loc funeraliile de stat.

În jurul orei 18:00, ora României, a început ceremonia de înmormântare care are loc la Capela St. George a Castelului Windsor.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă